Partidul Social Democrat va depune propria moţiune de cenzură în cazul în care CCR va da dreptate Guvernului în privinţa moţiunii depuse de USR PLUS şi AUR şi o va declara neconstituţională, a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al partidului, Radu Oprea. „Imediat ce Curtea Constituţională se va pronunţa cu privire la moţiunea de cenzură, există două posibilităţi: CCR o poate declara neconstituţională şi atunci vom depune noi, cei de la PSD, imediat, în Parlament, moţiunea de cenzură, vom invita celelalte formaţiuni politice să o semneze şi să vină să o voteze alături de noi. A doua variantă – să fie declarată constituţională şi atunci când va ajunge la vot în Parlament PSD va vota această moţiune”, a precizat Oprea, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD. El a adăugat că PSD va sprijini demersurile în Birourile permanente reunite ca moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR să ajungă în plen, la vot, dacă CCR o va declara constituţională.