Nicoleta Dumitrescu

Nu doar în sediile formațiunilor politice aflate acum la putere este agitație mare în interior, bașca lupta pentru șefie. Ceva valuri au început să apară și în zona din afara guvernării, un steag roșu fiind arătat și în interiorul principalului partid aflat în opoziție, PSD, întrunit recent la malul mării, în cadrul Consiliului Politic Național al formațiunii.

Iar problema pare să fie un pic cam delicată, după cum deja se conturează, liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, având o discuție cu colegii săi despre faptul că ar exista posibilitatea ca Liviu Dragnea să-și facă propriul partid. Teoretic, n-ar fi nicio problemă ca un fost lider să-și construiasă propria formațiune politică, una nouă sau pe scheletul alteia, de care nu s-a mai auzit de mult timp, atât în România, cât și prin alte țări fiind destule cazurile de acest gen. Însă, după cum s-a văzut- și iar sunt destule exemple, mai ales în România- noii lideri n-au mers la întâmplare, pe stradă, rugând trecătorii ori pe cei aflați în mașină și staționau la semafor să devină membri în partidul creat de ei! În niciun caz! Ci, și iar sunt destule exemple, au rupt, la greu, din partidul din care au plecat și care, la un moment dat, nu i-a mai vrut, de nicio culoare!
Ce a însemnat Liviu Dragnea pentru PSD și PSD pentru Liviu Dragnea se știe, hăt, foarte bine. Problema este însă că nici Liviu Dragnea nu a uitat și nu poate să uite prea ușor acest lucru și, deși a ieșit din partid în modul în care ieșit, acolo unde a fost- și toată lumea știe unde a fost!- a avut timp destul pentru propriile strategii, inclusiv de partid, altul, firește, decât PSD.
Iar având, încă, adepții săi, zvonurile potrivit cărora urmează să-și facă propriul partid încep, încet-încet, să se adeverească, un apropiat de-al său, pe vremuri chiar un fel de mână dreaptă, cu numele mic Codrin, transmițându-i lui Marcel, printr-o modalitate devenită mai mult decât la modă, a paginii de socializare, un mesaj mai mult decât tendențios. Mesaj în care dădea de înțeles că Liviu Dragnea, într-adevăr, o să revină. Când anume mai exact, se va vedea la timpul potrivit.
Deși, declarativ, actualul lider al PSD exclude posibilitatea ca Liviu Dragnea să rupă din filialele partidului pe care acum acesta îl conduce, ceva – ceva emoții are el, dat fiind faptul că, așa cum se întâmplă în orice partid, nu există doar o tabără, ci mai multe, atunci când se pune problema cine merită, mai mult sau mai puțin, să fie șef.
Ideea este că, după cum se vede, și în curtea social-democraților încep să se agite un pic apele, iar dacă semnalul a fost dat de pe Litoral, e clar că povestea apariției unui nou partid, condus de Dragnea, nu poate fi luată drept glumă, în condițiile în care acesta le-a făcut cu mâna foștilor colegi, la plecarea din partid, din postura de revanșard.
Oricum, e de văzut ce va întâmpla până la urmă, mai ales că, așa cum s-a mai dovedit în politica românească, o mână întotdeauna a spălat-o pe alta pentru ca, în final, să se strângă reciproc!