Violeta Stoica
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, știe că nu îl costă nimic să vină cu noi promisiuni pentru infrastructura dezastruoasă a României. De aceea, ultima găselniță a sa și a echipei sale a fost să anunțe că vor fi construite noi noduri rutiere de intrare/ieșire de pe autostrăzile existente și chiar și în/din autostrăzi existente doar pe… hârtie.
Cătălin Drulă, pe Facebook, marți seară a făcut un nou anunț-șoc: se lansează licitațiile pentru crearea a 12 noduri de descărcare de pe autostrăzile existente în România! Mesajul ministrului Drulă: “Compania de drumuri a lansat o nouă licitație pentru întocmirea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate a 12 noduri rutiere. Acestea se vor găsi pe autostrăzile A0, A2, A3, și A7 – adică în toate marile regiuni ale țării: 1. Nod Pantelimon, pe A0 Nord, 2. Nod Ovidiu, pe A2 Fetești – Cernavodă, 3. Nod Dunărea, pe A2 Fetești – Cernavodă, 4. Nod Peștera, pe A2 Cernavodă – Constanța, 5. Nod Ghighiu, pe A3 București – Ploiești, 6. Nod Ciurila, pe A3 Cluj-Turda, 7. Nod Românași, pe A3 Cluj-Zalău, 8. Nod Luduș, pe A3 Tg.Mureș-Câmpia Turzii, 9. Nod la Săndulești, pe A3 Cluj-Turda, 10. Nod la Crasna, pe A3 Zalău-Oradea, 11. Nod de descărcare pe A7, în zona localității Dumbrava, după conexiunea autostrăzilor A7 și A3, 12. Nod la Adjud Est, pe A7 Focșani-Bacău. Ofertele pot fi depuse până pe 14 octombrie. Proiectele de mai sus vin în completarea celor 9 noduri rutiere care vor deservi autostrăzile A1, A2 și A3, pentru care CNAIR a semnat în primăvară contractele de proiectare”.
Conform datelor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, obiectul contractului de prestări servicii constă în elaborarea Studiului de Prefezabilitate şi a Studiului de Fezabilitate privind Realizarea de noi noduri rutiere pe autostrăzi, în conformitate cu cerințele Documentației de Atribuire, ale Caietului de Sarcini și anexelor acestuia. Prestatorul ar urma să elaboreze Studiul de Prefezabilitate (Etapa I), Studiul de Fezabilitate (Etapa II), dar să și acorde autorității contractante – CNAIR – asistența tehnică pentru susținerea Aplicației de Finanțare pentru fonduri europene, precum și asistența tehnică pentru procedura de atribuire a contractelor de proiectare și execuție lucrări. Valoarea estimată a contracului: între 5.660.763,88 și 6.687.266,41 de lei.
Alte studii, alți bani-grămadă. Pe când și autostrăzile?