Violeta Stoica
Lejeritatea cu care se fac declarații și, mai mult decât atât, modificări de organigrame ale unor autorități publice, la propunerea unor persoane mai mult sau mai puțin interesate de aceste schimbări, are implicații nu numai în fața instanțelor de judecată, ci și în sancțiunile primite de la instituțiile de control!
Urmările unei verificări efectuate de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, în luna august, la Consiliul Județean Prahova sunt un exemplu elocvent pentru modul în care se inițiază reducerile de personal, după ureche, în funcție de interesele de moment.
Pe 5 noiembrie 2020, Iulian Dumitrescu, la vremea aceea proaspăt ales în funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, susținea o declarație despre restructurarea organigramei instituției. O așa-zisă conferință de presă în care a anunțat, printre altele, că este nemulțumit că în cadrul CJ Prahova există și o echipă de opt pompieri. O declarație care avea să se lase cu detașarea pompierilor prin alte instituții subordonate Consiliului Județean Prahova.
Pe 5 noiembrie 2020, Iulian Dumitrescu, președintele CJ, spunea că nu este nevoie de pompieri în imensa clădire a Palatului Administrativ din Ploiești, sediul Consiliului Județean Prahova: “Ce am găsit aici?(…) La Direcția de… administrativă am găsit opt pompieri care aveau ca sarcină să stingă incendiile pe la Consiliul Județean sau pe la Palatul Administrativ, deși avem o unitate de pompieri la un kilometru. Deci în caz că apărea vreun incendiu, ei să atace extinctoarele sau mai știu eu ce…”. Ei bine, din 5 noiembrie și până în prezent, lucrurile au stat cam așa: șapte dintre cei opt pompieri din statul de plată au fost detașați prin spitale, iar clădirea Palatului Administrativ a rămas complet neacoperită de un serviciu propriu de pompieri, care să intervină imediat în caz de nevoie.
În luna august 2021, însă, în urma unui control al ISU Prahova, Consiliul Județean Prahova a primit două amenzi, în cuantum total de 20.000 de lei, una dintre acestea tocmai pentru inexistența unui serviciu propriu de pompieri! Iată răspunsul oficial al ISU Prahova, la solicitarea noastră de furnizare a informațiilor de interes public: “În conformitate cu planificarea anuală a activității de îndrumare și control pe linia respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, în luna august au fost verificate și obiectivele încadrate în categoria “clădiri înalte”. În urma verificării instituției menționată de dumneavoastră în cerere, vă informăm că au fost aplicate 2 amenzi în cuantum de 20.000 lei și 18 avertismente. Obligativitatea înființării serviciilor private pentru situații de urgență este reglementată de art. 3 din Ordinul nr. 75 din 2019 privind criteriile de performanță privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență. Fiecare operator economic/organizație/instituție își analizează situația, în raport cu prevederile amintite și stabilește dacă înființează, sau nu, serviciu privat. De asemenea, dacă nu dorește înființarea serviciului poate opta pentru încheierea unui contract cu un serviciu privat, cu respectarea prevederilor legale.
Obligația vizează în prim plan constituirea serviciului privat pentru situații de urgență organizat ca serviciu propriu, iar obligația încheierii unui contract cu un serviciu privat propriu pentru situații de urgență organizat ca societate prestatoare de servicii vine ca o alternativă, statuată de legiuitor, la obligația de constituire a serviciului privat organizat ca serviciu propriu. Neîndeplinirea obligației menționate anterior constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.001 la 10.000 lei, conform art. 45, pct. IV, lit. d) din Legea nr. 307/2006”.
Tot la solicitarea noastră, reprezentanții Consiliului Județean Prahova au confirmat că, în zilele de 25 și 26 august 2021, a avut loc un control al ISU Prahova, dar că până la data transmiterii răspunsului (7 septembrie), încă nu se primise un proces-verbal de constatare din partea pompierilor. Totodată, s-a mai făcut precizarea că la nivelul Consiliului Județean nu a existat o structură – serviciu propriu pentru situații de urgență, dar că la începutul anului au fost demarate procedurile de înființare a unei astfel de structuri.
Mesajul publicat pe pagina de facebook a CJ Prahova în prima zi a controlului nu mai are nevoie de alte comentarii: „S-au auzit alarmele de incendiu în Palatul Administrativ din Ploieşti, la orele prânzului. Angajaţii Consiliului Judeţean Prahova, Prefecturii Prahova şi ai celorlalte entităţi care-şi desfăşoară activitatea aici au evacuat clădirea, folosind cea mai apropiată ieşire. Din fericire, starea de panică a dispărut imediat din rândul acestora, acţiunea de alarmare facând parte dintr-un exerciţiu de evacuare în caz de incediu. Timp de câteva minute, lt. col Radu Felix Ene, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, le-a reamintit angajaţilor măsurile care trebuie urmate în astfel de momente critice. În cadrul CJ Prahova, instruiri ale angajaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă se fac periodic, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Clădirea Palatului Administrativ dispune de sisteme de detecţie şi intervenţie în caz de incendiu”. Pe hârtie, toate bune și frumoase. În realitate… Cum stă treaba cu pompierii, domnule președinte Iulian Dumitrescu? Vă veți asuma răspunderea pentru aceste amenzi care vor fi achitate din banii noștri, ai tuturor prahovenilor? Sau veți achita amenzile din buzunarul dumneavoastră?