• Cărţile pot fi împrumutate în baza unui permis valabil cinci ani, vizat anual, dar pot fi lecturate și online

N.D.

Pentru că, din anul 2000, pe data de 6 septembrie este marcată Ziua internaţională a citititului de cărţi, reprezentanţii Consiliul Judeţean Prahova-instituţie care are în subordine și cea mai mare bibliotecă din Prahova , Biblioteca Judeţeană ”Nicolae Iorga” din Ploiești- le reamintesc prahovenilor cât de important este cititul, încurajându-i să-și găsească timp și pentru această plăcere. Astfel, printr-o postare făcută pe site-ul instituţiei se menţionează că Biblioteca Judeţeană ”Nicolae Iorga“ din Ploieşti are uşile larg deschise pentru cei care vor să citească, având o ofertă de carte extrem de bogată – peste 530.000 de volume – pentru toţi cei interesaţi de lectură. ”Dacă ai sub 14 ani, vino la sediul bibliotecii cu buletinul unuia dintre părinţi, bunici sau tutore legal, iar dacă ai peste vârsta amintită, atunci ai nevoie de propria-ţi carte de identitate. Completezi o fişă, îţi va fi eliberat un permis valabil pentru cinci ani, dar care trebuie vizat anual, şi primeşti imediat accesul de a împrumuta cărţile dorite. În perioadele normale, pot fi împrumutate maximum trei cărţi pentru 14 zile, cu posibilitate de prelungire pentru alte 14, dar cum încă ne aflăm sub „umbrela“ pandemiei, condiţiile au fost adaptate. Astfel, numărul de cărţi ce pot fi împrumutate a crescut la cinci, iar durata de returnare la 28 de zile”, sună invitaţia autorităţilor către prahoveni pentru a trece pragul bibliotecii judeţene. În eventualitatea în care una dintre cărţile împrumutate este pierdută, fie se cumpără o alta, cu același titlu, și este dusă la bibliotecă, fie se achită contravaloarea acesteia. Programul la secţia împrumut a bibliotecii este de luni până vineri, între orele 8.00-19.00, iar accesul la sala de lectură este făcut în condiţiile impuse de pandemie, între orele 8.00-19.00. De asemenea, există posibilitatea lecturării cărţilor dorite și prin mijloace electronice, la care și Biblioteca Judeţeană ”Nicolae Iorga” din Ploiești s-a adaptat. Cei care vor să consulte online titlurile cărţilor disponibile trebuie să știe că le au la dispoziţie pe cele achiziţionate din anul 1991 şi până în prezent, pe https://www.bibliotecaprahova.ro/ (secţiunea Catalog Online), reprezentanţii administraţiei judeţene făcând precizarea că urmează să fie actualizată baza de date şi cu volumele achiziţionate înainte de anul 1991.