Constantin Dumitru – Plopeni
Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă”, despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.
Ediţia 1967/1968 a însemnat punerea la punct a reorganizării fotbalului şi a teritoriului României. Prin Legea numărul 2 din 16 februarie 1968, publicată în Buletinul Oficial nr.17 din februarie 1968, a fost pusă în aplicare organizarea administrativ-teritorială a Republicii Socialiste România. S-a renunţat la organizarea administrativ-teritorială pe regiuni (17 la număr), în care a fost împărţită România, revenindu-se la organizarea pe judeţe, existentă în perioada interbelică. Au apărut 39 de judeţe care din 1968 vor organiza, pe plan fotbalistic, campionate judeţene. Numărul de echipe al diviziilor A, B, C creşte şi el. Echipele din regiunea Ploieşti au fost structurate astfel: Petrolul Ploieşti (locul 5) în Divizia A, Flacăra Moreni (locul 8) şi Poiana Câmpina (locul 12) – în seria I a Diviziei B, iar Şoimii Buzău, Metalul Buzău – seria Est şi Metalul Târgovişte, Rapid Plopeni şi Viitorul Fieni – seria Sud, toate au participat în Divizia C. Campionatul regiunii Ploieşti a fost organizat pe două serii, Est şi Vest, fiecare cu câte 12 echipe. După disputarea turului de campionat liderii în cele două serii au fost: Prahova Ploieşti în seria Est şi IRA Câmpina la egalitate de puncte (16) cu Caraimanul Buşteni – în seria Vest.
Învingătoarele din cele două serii au susţinut la finalul campionatului jocuri de baraj pentru desemnarea echipei campioană a regiunii Ploieşti. La 2 iunie 1968, la Buşteni, Caraimanul şi Prahova au terminat la egalitate (1-1). În jocul retur, disputat la 8 iunie 1968 la Ploieşti, Prahova s-a impus cu rezultatul de 4-1, devenind astfel ultima campioană regională. Din lotul echipei campioane a regiunii au făcut parte următorii jucători: Constantin Gheorghe, Diaconu, Costea; Bucur, Dumitru Andreescu, Grigorescu, T. Toma, Dinu, Constantin Mihai, Gheorghe Colcear, Constantin Moroianu, Rădulescu, Ion Ciobanu, Gheorghe Teacă, Dogaru, Gheorghe Gheorghe, Ghiţă, Radu şi Victor Lupu. Antrenori -Ştefan Neagu şi Valeriu Nicolescu. Eşalonul trei al fotbalului republican va fi organizat începând cu anul competiţional 1968/69 pe 8 serii, iar din 1971 pe 12 serii. Au fost promovate primele trei clasate în fiecare dintre cele două serii, acestea fiind: Prahova Ploieşti, Petrolul Berca şi Petrolistul Boldeşti din seria Est şi Caraimanul Buşteni, IRA Câmpina şi Carpaţi Sinaia.
Ultima ediţie sub organizare regională a fotbalului raional (1967/68) a fost una disputată, dar spre finalul campionatelor „febra” schimbărilor, trecerea de la regiuni la judeţe au dus la bulversarea în organizare a sfârşitului de sezon. În trecerea echipelor în aria de organizare a judeţelor nou formate (vecine) Dâmboviţa şi Buzău, care au organizat începând cu ediţia 1968/69 propriile campionate, pentru acoperirea numărului de echipe (14) care au format primul eşalon judeţean din Prahova a fost nevoie de organizarea unui baraj pentru promovare.
La barajul pentru promovare au participat învingătoarele din raion, mai puţin Victoria Olteni, campioana raionului Teleajen (care după ce a învins în finala pentru titlu pe Voinţa Livadea) la turneul final s-a prezentat Avântul Măneciu şi Doftana Băneşti (campioana raionului Câmpina) locul său fiind luat de Neptun Câmpina. Celelalte trei grupări au fost Olimpia UZUC Ploieşti, care a învins în finala pentru titlul de campion orăşenesc pe Petrolul Brazi. După două manşe în care scorul a fost egal (1-1), Olimpia a obţinut calificarea la media de vârstă; Geamul Scăieni, care a învins în finala pentru titlul raional pe Energia Pietroşani; şi ultima participantă fiind Victoria Mizil. Jocurile turneului final au fost programate în perioada 26 iunie – 6 iulie 1968 cu jocuri sâmbăta şi miercurea, de la orele 17.30 pe arenele din Ploieşti, Teleajen şi Dorobanţul. După disputarea primei etape (UZUC Ploieşti – Victoria Mizil 3-0 şi Avântul Măneciu – Geamul Scăieni 1-3) echipa Victoria Mizil a renunţat la participarea în continuare şi jocurile de baraj au fost sistate după cele două etape disputate. Au obţinut promovarea în „elita” judeţeană cele patru formaţii rămase în cursă: UZUC Ploieşti (antrenor Petre Dragomir), Avântul Măneciu (antrenor Dumitru Istrătescu), Geamul Scăieni (antrenor Ion Morava) şi Neptun Câmpina. Din ediţia 1968/69 locul campionatelor raionale a fost luat de campionatele teritoriale ale judeţului Prahova, iar numărul echipelor afiliate a rămas la numai 99 de grupări afiliate de pe raza întregului judeţ Prahova.