Politiștii din cadrul Biroului de Combatere a Furturilor din Locuință Ploiești efectuează, în prezent, cercetări într-o cauză penală ce are ca obiect comiterea infracţiunii de furt.
Mai exact, după cum se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova, „în ziua de 7 iulie a.c., oamenii legii au fost sesizați de către un cetăţean din Bucov că o persoană i-ar fi intrat în casă, sustrăgându-i mai multe bijuterii.
În vederea probării activității infracționale şi a informaţiilor deţinute, marţi, 14 septembrie a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domicilară în județul Galați, la domiciliul unui bărbat bănuit de comiterea faptei.
De altfel, în locuinţa acestuia au fost găsite și ridicate mai multe bunuri, printre care și un ceas care a fi fost sustras din locuința persoanei păgubite (din Bucov – n.n.)”.
În contextul amintit, reprezentanţii poliţiei prahovene recomandă cetăţenilor luarea următoarelor măsuri pentru prevenirea furturilor din locuință: „Atunci când plecați de la domiciliu, nu postaţi acest lucru pe site-urile de socializare; nu oferiți informații necunoscuților despre bunurile pe care le dețineți în imobilul în care locuiți sau despre vecini; nu lăsaţi deschise geamuri sau balcoane car ar putea facilita accesul în locuință”.