N. D.

Plecând de la numeroasele sesizări ale ploieștenilor pe tema poluării aerului din oraș, iar cauzele, adesea, păreau a fi… necunoscute, municipalitatea a ținut să aibă, din surse sigure, dovezi că aerul este irespirabil atunci când situația o va impune. Astfel, reprezentanții Primăriei Ploiești au anunțat că a fost semnat un contract pentru punerea în practică a poiectului ”Implementare Rețea de Microstații cu senzori pentru determinarea/monitorizarea indicatorilor de calitate a aerului în Municipiul Ploiești”. Vor fi amplasate 16 microstații, fiecare dintre acestea urmând să conțină un număr suficient de senzori pentru monitorizarea a minimum 12 parametri, printre care: temperatură, presiune, umiditate, compuși organici volatili, nivel de zgomot, dioxid de sulf, dioxid de azot etc. ”Sistemul informatic cuprinde software-ul adaptat pentru accesul și controlul printr-o interfață WEB ce conține componente/dispozitive de control/transmitere a datelor și de furnizare a informațiilor prin tehnologii/tehnici de comunicații prin interfețe specifice. Sistemul informatic va înregistra și stoca datele, va permite crearea bazei de date analitice, crearea de rapoarte specifice pentru fiecare indicator și/sau cumulat pentru fiecare microstație, în regim continuu, iar prezentarea rezultatelor se va realiza tabelar și/sau grafic, urmând ca valorile înregistrate de senzori să fie stocate pentru a se putea genera rapoarte de analiză pentru diferite perioade de timp, în funcție de selecția utilizatorului”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Ploiești. Valoarea contractului este de 126.000 lei, fără TVA, termenul de livrare, instalare și punere în funcțiune a sistemelor fiind de 90 de zile lucrătoare de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Cele mai multe dintre microstații vor fi amplasate în proximitatea unor unități de învățământ, respectiv: Școala H.M. Berthelot, Liceul Tehnologic de Transporturi Ploiești, Școala Gimnazială Anton Pann, Grădinița cu program normal nr.8, Școala Gimnazială Sf Vineri, Liceul Tehnologic Energetic Elie Radu, Liceul Tehnologic Anghel Saligny, Școala Gimnazială I.A. Bassarabescu, Grădinița cu program normal ”Cheița de Aur”, Colegiul Național Regina Maria, Școala Gimnazială Ioan Grigorescu, Liceul Tehnologic 1 Mai, Școala Gimnazială nr.19 și Școala Primară Mitică Apostol. De asemenea, microstații de monitorizare a calității aerului vor fi amplasate și la sediul Primăriei Ploiești, precum și la Cantina Socială.