Au fost reţinute şi 13 permise

Miercuri, 11 august a.c., în două intervale orare ( 7.00 – 9.00 și 17.00-19.00 ), poliţiştii prahoveni au desfășurat acțiuni în sistem integrat, în Ploiești, Blejoi, precum şi în zonele staţiilor CFR din Corlătești, Buda, Bușteni și Mizil, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
În acţiunile amintite au fost angrenați 40 de polițiști prahoveni din cadrul structurilor rutiere, de ordine publică și de la transporturi.
Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, „în urma abaterilor constatate în cele patru ore, polițiștii au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 30.000 de lei.
De asemenea, au fost reţinute 13 permise de conducere, respectiv două pentru consumul de alcool, opt pentru nerespectarea regulilor la nivel cu calea ferată și trei pentru alte abateri.De asemenea, au fost retrase patru certificate de înmatriculare”.