Federaţia Rusă intenţionează să formeze şi să desfăşoare până la 1 Decembrie a.c. în Crimeea (peninsulă ucraineană anexată în 2014 de Rusia, n.r.) un nou regiment aeropurtat, relatează agenţia de presă oficială rusă TASS, citată ieri şi de numeroase publicaţii ucrainene, potrivit Agerpres. Noua unitate militară va face parte din componenţa Diviziei nr. 7 aeropurtate, a cărei bază se află în Novorossiisk (port rusesc la Marea Neagră), a precizat comandantul Forţelor aeropurtate ruse (Vozduşno-Desantnîie Voiska, VDV), general-colonelul Andrei Serdiukov.
„Preşedintele Putin a semnat deja un decret privind crearea noii unităţi. Există şi un ordin executiv al Statului Major General, care prevede crearea şi desfăşurarea în Crimeea a unui nou regiment aeropurtat până la 1 Decembrie”, a declarat generalul Serdiukov pentru media ruse, potrivit Agrepres.
Analistul militar ucrainean Oleg Jdanov, colonel în rezervă, consideră că desfăşurarea acestui nou regiment aeropurtat în Crimeea relevă faptul că Rusia se pregăteşte „de un conflict în regiune”, potrivit publicaţiei Gordon.ua.
Ruşii ” se pregătesc de un război regional major. Moscova vrea să includă Siria în Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (ODKB) şi dacă în Siria vor apărea probleme, trebuie să asigure trimiterea de trupe prin Bosfor şi Dardanele. De aceea, consolidează unităţile de desant aerian”, a declarat analistul ucrainean într-o intervenţie miercuri seara la postul de televiziune Ukraina 24.
Recent, Rusia a efectuat teste şi a plasat în stare de pregătire de luptă sistemul de apărare antiaeriană din Crimeea, a relatat la începutul acestei săptămâni publicaţia ucraineană Zerkalo nedeli.
Moscova, care consideră legitimă alipirea Crimeii la Rusia, a avertizat marţi că ea califică drept „încălcare a integrităţii sale teritoriale” Platforma Crimeea, un summit desfăşurat luni la iniţiativa Ucrainei, care a reunit la Kiev reprezentanţi din 46 de ţări.
„Aşa cum am avertizat, vom fi obligaţi să considerăm participarea unor ţări, a unor organizaţii internaţionale şi a reprezentanţilor acestora la Platforma Crimeea drept o încălcare a integrităţii teritoriale a Federaţiei Ruse, ceea ce va avea inevitabil consecinţe asupra relaţiilor noastre” cu respectivele ţări şi organizaţii, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-o conferinţă de presă marţi, conform site-ului oficial al MAE rus, mid.ru.