Joi seara, în jurul orei 20:30, în timp ce supravegheau traficul rutier pe strada Căpitan Aviator Popescu Ciocănel din municipiul Ploiești, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, „întrucât conducătorul auto prezenta o stare de agitație, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, care a înregistrat un rezultat pozitiv, indicând prezența unor substanțe susceptibile de a avea un efect psihoactiv în organism. În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.