Un scandal în toată regula a izbucnit, duminică seară, la o petrecere care a avut loc într-o locuință din comuna Sălciile. Potrivit IPJ Prahova, în jurul orei 21.20, polițiștii Secției rurale Ciorani au fost sesizați, prin 112, că un bărbat a devenit agresiv la adresa participanților la cheful din casă.
“Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat că un bărbat din comuna Sălciile ar fi organizat o petrecere la locuința sa, pentru a-și serba ziua de naștere, ocazie cu care printre invitați se mai afla un bărbat, de 42 de ani, care, pe fondul consumului excesiv de alcool, s-a manifestat agresiv, a produs distrugeri la un autoturism și a amenințat cu acte de violență mai multe persoane. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. În urma administrării probatoriului, față de bărbat s-a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore”.
Ieri, acesta urma să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.