Alina Bunghez
Schitul Lespezi- cea mai veche construcție monahală de pe Valea superioară a Prahovei- își așteaptă enoriașii și turiștii în „straie noi”, complet restaurat și consolidat.
După eforturi aproape supraomenești, care au durat aproximativ 14 ani, preotul paroh de aici, Iulian Enoae, a reușit includerea Bisericii cu hramul „Sf. Treime” într-un proiect cu finanțare europeană, în valoare de peste 5 milioane de euro, demarat în 2019 și finalizat anul acesta.
Ansamblul arhitectural medieval de la Posada a fost, astfel, restaurat în stilul original. Construcția datează de la 1661 și trecea printr-un proces de degradare vizibil în ultimii ani. Pentru a conserva Schitul -și în special valoroasa pictură realizată de Pârvu Mutu Zugravul- s-a muncit enorm la păstrarea stilului arhitectural vechi, a caracteristicilor unice ale așezământului și s-au folosit aceleași materiale naturale utilizate pentru construcția sa cu secole în urmă.
Lucrările desfășurate aici anul acesta au scos însă la iveală un element de mare valoare: o plăcuță ascunsă de tencuială, pe care stă inscripționată parțial o dată mult mai înaintată decât cea care atestă documentar localitatea Comarnic (1510), și anume o inscripție de pe la 1200. Au fost prelevate mostre din plăcuță spre a fi evaluate și certificate la București.
Dacă datarea se confirmă de specialiști, Comarnicul ar putea avea o vechime mult mai mare decât se credea până acum, mai precis atestarea așezării ar putea data încă de acum aproximativ 800 de ani.
Istoria schitului, relatată de preotul Iulian Enoae – preot paroh al Bisericii Sf. „Treime”
Biserica „Schitul Lespezi” este aşezată pe Valea Prahovei aproape de gara Posada, pe malul stâng al râului Prahova, într-o poiană din mijlocul unei păduri de fagi de la poalele muntelui Pleşuva Mică. În trecut, accesul era dificil, dar astăzi apropierea acestuia de DN1 îl face accesibil vizitatorilor.
Construcţia schitului a fost început la 1661, pe proprietăţile lui Drăghici Cantacuzino, spătar la curtea domnească a Ţării Româneşti, de către acesta împreună cu fiul său – Pîrvu Cantacuzino, logofăt. Dar în timpul unei călătorii spre Constantinopol, Drăghici moare, astfel că Pîrvu, în amintirea părintelui său , continuă construcţia schitului între anii 1674-1686, în timpul domniilor lui Andrei Vodă şi Şerban Cantacuzino, unchiul său.
Pârvu Mutu este cel care a zugrăvit Biserica Schitului Lespezi în primii ani ai domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Aceasta ne-o arată atât studierea portretelor ctitorilor, zugrăviţi în tinda bisericii, cât şi mărturia ce o fac moşnenii comărniceni prin actul datat 8 martie 1694, prin care arată că au ajutat la zugrăvirea bisericii.
Din pricină că documentele schitului Lespezi au ars la Mănăstirea Poiana, unde erau duse spre păstrare, în vremea războiului ruso-austro-turc (1687-1791), nu mai avem nicio ştire despre viaţa schitului până la închinare – 1752. Din vremea dinaintea închinării a rămas o icoană ce se găseşte la muzeul Mănăstirii Sinaia, înfăţişând Sfânta Treime şi clopotul ce se găseşte azi la Lespezi, datat 1744.
În timpul războiului ruso-austro-turc, schitul nu este afectat, dar călugării prevăzători duc odoarele bisericii, cât şi avuţii ale boierilor, la Mănăstirea Poiana, unde din nenorocire nu scapă de distrugere, aceasta din urmă fiind incendiată.
Sub egumenia lui Hariton, la anul 1863, schitul Lespezi- în urma secularizării averilor mănăstireşti- este prefăcut în biserică de mir. Astfel, biserica a fost schit de călugări pană la 1863, iar de atunci este biserică parohială.
Prin legea secularizării averilor mănăstireşti, moşiile schitului, biserica împreună cu odoarele sale, precum şi toate clădirile ce se aflau la 1863 în curtea bisericii, ajung proprietatea Eforiei Spitalelor civile din Bucureşti. Bunurile mobile vor fi vândute la licitaţie de către consiliul comunal, iar banii obţinuţi se vor trimite la Ministerul de Finanţe.
Desfiinţându-se schitul, călugării au plecat de aici, iar fostul egumen bariton devine „îngrijitor”- administrator al averii fostului schit şi păstrător al arhivei-şi aceasta până în iulie 1864, când vine în locul său preotul Mihail.
După cum putem citi în pisanie, biserica s-a restaurat în anul 1906, în al 40-lea an de domnie a M.S. binecredinciosul şi de Hristos iubitorului nostru rege Carol I, Mitropolit fiind I.P.S.S. Iosif Ghiorghian, eforii fiind domnii Grigore G. Cantacuzino, Alex.S. Ghica şi dr. Horea Theodorescu. Carol I a acordat o deosebită atenţie acestei ctitorii, pe care o vizita în drumul său spre Sinaia.
Pictura Bisericii
Pictura – executată în tehnica „al fresco” de către Pârvu Mutu, între anii 1687-1694- este poate printre primele realizări ale acestui mare pictor. Istoria picturii medievale munteneşti înscrie la sfârşitul veacului al XVII-lea puţine nume de artişti a căror viaţă şi operă să poată fi urmărită de aproape precum e cazul zugravului Pârvu Mutu, renumit portretist, cunoscut în acelaşi timp atât pentru picturile sale murale, cât şi ca iconar.
Un act scris în 1694 de însuşi Pârvu Mutu ne arată că lui i se datorează picturile schitului Lespezi. Spătarul Mihail Cantacuzino se adresează tot lui Pârvu Mutu pentru zugrăvirea grupului de biserici ce se construiesc atunci: Mănăstirile Colțea şi Sinaia, Biserica Fundenii Doamnei şi Biserica Adormirii Maicii Domnului din Râmnicu Sărat.
Analiza iconografică şi stilistică aplicată picturilor din altarul, naosul şi pronaosul bisericii vădeşte un întreg şi permanent proces de interferenţă între tradiţie şi inovaţie.
Din punctul de vedere al conţinutului de idei şi al programului iconografic, pictura de la Lespezi continuă spiritul tradiţiei bizantine, întreaga decoraţie fiind realizată în tehnica „al fresco” , probabil în două etape.
