Giorgiana Radu
Vorbele curgeau. Fluxul lor era cel de demult. Efervescente, melodioase, ironice, aspre și pline de înțeles. Le ascultam ca pe un cântec ce nu–și încetase niciodată durata. Se auzea mereu și mereu, fără final, refren adorat, rămas pe repeat.
Le dansam, le adoram, mă hrăneam cu ecoul lor. Aș fi strigat de fericire, dar mi-era teamă să nu le alung. Nu cumva glasul meu strident să le sperie. Le ascultam oarecum firesc, dar ceva mă îndemna să le zidesc în mine. Să nu le las să tacă. Dar ele – vorbele au tăcut, căci visul, visul din noapte ori din zori, durează eternitatea unor secunde doar. Iar eu doream veșniciile toate să se-adune în visul acela. Să nu se termine, să dorm la nesfârșit ascultând cântecul cuvintelor de care mi-era atât de dor.
Visele ne-ajută să trăim imposibilul, să facem ceea ce altfel nu reușim, să fim acolo unde drumurile noastre nu ajung niciodată. Să fim ceea ce în această viață nu avem nicio șansă. Dar, când visul se termină, când realitatea te izbește în claritatea ei ghețoasă, nu știi ce e mai bine: să visezi din când în când, păcălindu-te, sau să trăiești permanența realității, tragice uneori?
Visul meu n-a fost doar vis. A fost real, cândva. De aceea, trezirea din el a fost mult mai intensă. De aceea nu m-aș fi trezit niciodată. Aș fi rămas în timpul acela de care mi-e atât de dor, cu „D” de la durere și disperare.
Nu știu dacă mai vreau să visez. Noi, oamenii, suntem astfel clădiți încât învățăm să trăim precum roboții. Să uităm de noi, să trăim mecanic, reprimându-ne sentimentele. Cimentându-le în noi, până într-o zi, când vor țâșni din preaplinul suferinței. Fără să le mai putem controla. Până atunci însă, visele doar ne tulbură, răsucesc cuțitul în răni nevindecabile.
Nu, nu mai vreau să visez! Deloc. Nimic. Cele care au fost trăite și auzite sunt oricum în mine. Le simt și le aud în fiecare zi. Lupt cu amintirea lor. Pentru ce amăgirea visului, care are într-adevăr puterea de a te păcăli? Prefer realitatea cruntă. Pe ea o pot păcăli eu că sunt puternică și nu mă va doborî!
