De la începutul lunii iulie a.c., au intrat în vigoare o serie de modificări în acordarea unor servicii medicale, benefice pentru anumite categorii de persoane. Astfel, potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pacienții cu boli cronice, care nu se pot deplasa la cabinetul medicului de familie, pot beneficia de o consultație la domiciliu pe lună. Este o veste bună pentru aceste persoane, având în vedere faptul că, până la data de 1 iulie a.c., medicul de familie putea să acorde maximum 4 consultații la domiciliu pe an. Totodată, lăuzele, indiferent dacă sunt asigurate sau neasigurate, pe lângă consultația la domiciliu acordată de medicul de familie la externarea din maternitate, beneficiază de încă o consultație la domiciliu, la 4 săptămâni de la naștere. De asemenea, medicul de familie, la fel ca și medicul specialist, poate să elibereze recomandare și pentru îngrijiri paliative la domiciliu.
Pe de altă parte, începând cu data de 1 iulie 2021, pacienții pot beneficia de consultații la distanță pentru afecțiuni cronice și pentru boli cu potențial endemoepidemic care necesită izolare, acordate de medicul de familie, precum și de medicul specialist. În context, reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au ținut să mai precizeze: ”De asemenea, pot fi acordate la distanță terapiile psihiatrice și serviciile furnizate de psiholog și logoped. În cazul prescripțiilor medicale electronice online – emise ca urmare a unei consultații la distanță de medicul de familie sau de medicul de specialitate – asiguratul sau persoana care ridică medicamentele în numele asiguratului poate printa documentul transmis de medic online sau îl poate prezenta/transmite farmaciei în vederea printării. Pentru consultațiile la distanță nu este necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate”.