Purtarea măştii, obligatorie pentru copiii de peste 6 ani în interiorul şcolii
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că toţi participanţii la reuniunea de lucru convocată de premier pe tema măsurilor privind începerea anului şcolar au agreat, sub rezerva validării la nivelul CNSU, că şcolile vor rămâne deschise până la pragul de 6 la mie, potrivit Agerpres.
„Practic, toţi participanţii la această discuţie au agreat că şcolile trebuie să se deschidă primele şi să se închidă ultimele. Din această perspectivă, am agreat, sub rezerva validării la nivel CNSU, că vom ţine şcolile deschise până la pragul de 6 la mie. Peste pragul de 6 la mie sigur că apar o serie de condiţii, aceste condiţii nu vor dezavantaja persoanele vaccinate, fie că vorbim de elevi cu vârsta peste 12 ani, fie că vorbim de cadre didactice. (…) Peste pragul de la 6 mie lucrurile se vor întâmpla separat în funcţie de vârstă, în funcţie de specificul activităţii, iar la carantină, sigur că da, se opreşte întreaga activitate. Eu personal îndrăznesc să sper că nu vom ajunge la pragul de 6 la mie, deci vom putea menţine toate şcolile deschise”, a declarat Sorin Cîmpeanu, vineri, la finalul întâlnirii de lucru pe tema măsurilor privind începerea anului şcolar.
Tot ieri, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat că se menţine obligativitatea purtării măştii în interiorul unităţilor de învăţământ pentru copiii în vârstă de peste 6 ani şi că este de preferat ca activităţile sportive să se desfăşoare în spaţii deschise.
Precizările au fost făcute la finalul unei şedinţe de lucru la Palatul Victoria pe tema vaccinării copiilor, întrunire convocată de premierul Florin Cîţu.
„Purtarea măştii în şcoală va fi obligatorie în continuare pentru copiii de peste 6 ani. Purtarea măştii în spaţii deschise, însă, nu va mai fi considerată obligatorie. De asemenea, pentru activităţile sportive, ele vor fi preponderent încurajate să aibă loc în spaţiu deschis, iar pentru activităţi sportive în spaţii închise se va decide, în funcţie de incidenţa din comunitatea respectivă, dacă ele se pot desfăşura în spaţii închise sau nu, desfăşurând această activitate fără mască”, a arătat ea în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.
Ministrul a menţionat că în urma discuţiilor s-a convenit că este prioritară „menţinerea şcolilor deschise cât mai mult timp posibil”, astfel încât cursurile să se poată desfăşura cu prezenţa fizică a elevilor în unităţile de învăţământ. Ea a adăugat însă că participanţilor la cursuri trebuie să li se ofere „un cadru sigur”, cu măsuri de protecţie care să diminueze cât mai mult posibil riscul de transmitere a SARS-CoV-2.
„Despre vaccinarea în şcoli continuăm să avem discuţii tehnice cu Comitetul Naţional de Organizare a Activităţilor de Vaccinare şi să adaptăm scenariile în funcţie de particularităţile fiecărei comunităţi şi ale fiecărei şcoli, urmând ca decizia finală să fie comunicată cât de curând posibil”, a spus ea.
La şedinţa de lucru au participat: ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol, consilierul prezidenţial Ligia Deca.