V. Stoica

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a anunțat oficial că mama micuților care au murit după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc de pe Bulevardul Republicii din Ploiești este cercetată penal.
Într-un comunicat dat publicității miercuri după-amiază, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești precizează: „La data de 18.08.2021 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de mama minorilor decedați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, aceasta fiind audiată în calitate de suspectă în cauză.
Din probele administrate în cauză până în prezent a rezultat că, la data de 11.08.2021, minorii în vârstă de doi ani, fiind lăsați nesupravegheați de către mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului și s-au precipitat de la etajul 10 al imobilului unde locuiau, rezultând decesul acestora.
Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în nici un fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor”.
Pe de altă parte, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova a pregătit și urmează să trimită în fața judecătorilor dosarul privind decăderea din drepturile părintești a femeii, în legătură cu al treilea copil al său, băiețelul de cinci ani care acum se află la tatăl său.
Tragedia care s-a petrecut în seara de 11 august, pe Bulevardul Republicii din Ploiești, a stârnit un val de reacții negative din partea majorității internauților la adresa femeii care se afla în altă cameră și era live pe Facebook, alături de cel de-al treilea copil al său, în timp ce micuții gemeni de numai doi ani zăceau pe trotuarul din fața blocului.