G. Marin
Prin cele patru goluri marcate în poarta brăilenilor, IbrahimSorryDiarra și-a făcut loc în istoria Petrolului, cel puțin în ceea ce privește recea lume a cifrelor: statistica.
Nimeni nu a marcat mai mult de trei goluri în istoria recentă a Petrolului, nici măcar în sezonul renașterii echipei, acela în care a evoluat în Liga A Prahova și în care a înregistrat rezultate de 6-0 (de două ori), 7-0 (de trei ori), și chiar 10-0. Ca să descoperim cine a marcat tot atâtea goluri ca malianul, sau mai multe, trebuie să coborâm 44 de ani prin istoria meciurilor petroliste și să ajungem la Nicolae Toporan, autor a cinci goluri în meciul de Divizia B, disputat la data de 5 iunie 1977, Petrolul – Unirea Focșani 5-0. Toporan mai are și alte trei „triple”, tot în aceeași ediție de Divizia B, una în care, la sfârșitul căreia, Petrolul a promovat în elita fotbalului românesc.
Coborând scara timpului, dar urcând ierarhia divizionară, ajungem la seniorul fotbalului petrolist, Mircea Dridea, care a marcat patru goluri în meciul de primă divizie, disputat la data de 7 octombrie 1962, Petrolul – Știința Timișoara 5-1. Tot într-un meci de Divizia A, în ediția în care Petrolul a devenit campioană, Ion Zaharia a marcat patru goluri, în deplasare, la data de 24 noiembrie 1957, în meciul Progresul București – Petrolul 4-5.
Cât privește „triplele” marcate în contul Petrolului, contabilizarea lor în toate competițiile naționale dă un număr de 27 de jucători, un pluton condus de – cine altul? – Mircea Dridea, cu 11 asemenea realizări în campionatul Diviziei A, denumirea de atunci a competiției, și o alta în finala Cupei României câștigată de Petrolul în fața Siderurgistului Galați,6-1, la data de 21 iulie 1963, la doar o săptămână de la decesul lui Constantin Tabarcea din timpul meciului Petrolul – Dinamo Bacău, din ultima etapă de campionat.
Dacă este să mergem și la perioada bucureșteană a Juventusului, recordmanul este Mihai Flamaropol, cel care avea să devină antrenorul echipei naționale de… hochei. Polivalentul sportiv a marcat de două ori câte patru goluri în Divizia A (în 1946, împotriva… Prahovei Ploiești, și în 1948), o dată patru goluri și o dată cinci goluri (ambele realizări fiind în 1945, în campionatul Capitalei, criteriu de calificare în Divizia A, imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial). În Divizia B a vremii, printre marcatorii prolifici ai Juventusului îi găsim pe Constantin Barbaiani și pe Gheorghe Bărbulescu, pe acesta din urmă în două rânduri, cu câte patru goluri, dar și pe … Ilie Oană, marcator a cinci goluri în meciul AS Constanța – Juventus București 0-10, disputat la data de 15 iunie 1941.
În perioada pre-divizionară, pe lângă Carol Maior (I), autor și el a patru goluri marcate într-un meci jucat în 1928, îl găsim pe recordmanul absolut al golgeterilor juventisto-petroliști, Rudolf Wetzer (I), marcator a șase goluri în partida Juventus București – Turda București 8-2, disputată la data de 2 noiembrie 1930, contând pentru Campionatul Districtului București, Categoria I –Onoare.