Curtea forului de pe strada Pielari a fost neîncăpătoare pentru delegaţii echipelor de juniori din judeţ

După aproximativ doi ani de pauză, săptămâna trecută, la sediul AJF Prahova, a avut loc întâlnirea cu reprezentanţii echipelor de copii şi juniori. În urma discuţiilor purtate s-au stabilit următoarele coordonate:
– Termenul limită de depunere a cererilor de înscriere: vineri, 3 septembrie, ora 12.00;
– Următoarea şedinţă cu echipele de la acest nivel de vârstă: luni, 6 septembrie, pe categorii de vârstă: juniori A – ora 14.00, juniori B – ora 14.30, juniori C – ora 15.00, juniori D şi E – ora 15.30.
– Startul campionatului: sâmbătă, 11 septembrie.
În urma centralizării cererilor, până astăzi, miercuri, 18 august, s-au înscris în campionatul judeţean de juniori următoarele echipe:
Juniori A (născuţi în/după 1 ianuarie 2003):
– CS Cornu, AFC Băneşti-Urleta, CS Unirea Urlaţi, AS Savi Sport Ploieşti, CSO Plopeni, AS CS Petrolul 95 Ploieşti, CS Valea Călugărească, ACS HM Junior Câmpina 2007, AS Unirea Lacu Turcului.
* La această categorie de vârstă, jucătorii care au împlinit vârsta de 18 ani sau urmează să o împlinească pe durata campionatului sunt obligaţi să respecte protocolul medical: test sau vaccinare, în timp ce, la categoriile inferioare de vârstă, conform ultimei decizii privind Protocolul medical, jucătorii minori sunt exceptați de la testare.
Juniori B (născuţi în/după 1 ianuarie 2005):
– CSC Măneciu, CS Blejoi, CS Ceptura, AS Filipeşti de Târg, AS CS Petrolul 95 Ploieşti, AS Tinereţea Izvoarele, CSO Teleajenul Vălenii de Munte, CS Păuleşi, AFC Viitorul Fortuna 2015 Breaza, AS Victoria Olteni.
Juniori C (născuţi în/după 1 ianuarie 2007):
– ACS Sportul Câmpina, CSO Tricolorul Breaza, CSO Mizil, Ştiinţa Albeşti, Astra, CS Câmpina, ACS Petrosport Ploieşti, CSM Ploieşti, ACS Petrolul 52 Ploieşti (2 echipe), ACS Petrolul Noua Generaţie, ACS Viking Pruszynski, AS Savi Sport Ploieşti, AS Atletic United Ploieşti, CS Valea Călugărească, AS Juniorul Şirna.
Juniori D (născuţi în/după 1 ianuarie 2009):
– ACS Sportul Câmpina, CSO Tricolorul Breaza, CS Blejoi, AS Ştinţa Albeşti, ACS Şoimii Ciorani, ACS Petrosport Ploieşti (2 echipe), CSM Ploieşti, AS Olimpia Comarnic, ACS Petrolul 52 Ploieşti (3 echipe), ACS Petrolul Noua Generaţie, Astra, ACS Viking Pruszynski, CSO Plopeni, AS Atletic United Ploieşti, CSO Mizil, AS Voinţa Vărbilău, AS CS Petrolul 95 Ploieşti, AFC Viitorul Fortuna 2015 Breaza, ACS HM Junior Câmpina 2007, AS Juniorul Şirna, ACS Viitorul 1948 Poienarii Burchii.
Juniori E (născuţi în/după 1 ianuarie 2011):
– CSO Tricolorul Breaza, CS Câmpina, ACS Petrosport Ploieşti, CSM Ploieşti, ACS Petrolul 52 Ploieşti, ACS Petrolul Noua Generaţie, ACS Viking Pruszynski, AS Savi Sport Ploieşti, AS Atletic United Ploieşti, ACS HM Junior Câmpina 2007.