La final de august se dă startul uneia dintre cele mai importante competiții sportive de ciclism din țara noastră: Turul României. Anul acesta se aliniază la start 16 echipe din zece țări: Italia, SUA, Germania, Polonia, Kazahstan, Republica Cehă, Serbia, Kuwait, Slovacia și România, printre care se numără o echipă pro-continentală, 12 continentale și 3 naționale. Iar Mica Buclă va traversa, din nou, și județul Prahova. Evenimentul începe astăzi, la Timișoara, cu prezentarea echipelor, și se va încheia în data de 5 septembrie, la București. Traseul din acest an numără peste 800 de km și trece prin orașe precum Lugoj, Hunedoara, Deva, Orăștie, Sebeș, Sibiu, Agnita, Făgăraș, Râșnov, Brașov, Ploiești.
Organizatorul competiției, Federația Română de Ciclism, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și al Auchan Retail România, a programat și curse adiacente dedicate cicliștilor amatori, pe parcursul evenimentului: 3 curse de copii organizate la Timișoara, Deva și București și renumita competiție King of the Mountain, care va avea loc la Păltiniș.
„Turul României este o competiție emblematică pentru ciclismul românesc. Nu este numai o rampă de lansare către lumea bună a ciclismului mondial, dar și un obiectiv pe care ar trebui să-l aibă fiecare ciclist român. În fiecare dintre anii în care nu s-a organizat Turul României, lumea ciclistă a fost mai săracă. Vom face toate eforturile pentru ca Turul României să conteze din ce în ce mai mult. Atât în România, cât și – de ce nu? – în toată Europa”, a declarat ploieșteanul Alexandru Ciocan, președinte al Federației Române de Ciclism, câștigător în clasamentul pe puncte la Turul României, în urmă cu mai bine de zece ani.
Ediția din acest an include o etapă de contratimp individual, patru etape de fond și o etapă tip circuit, acestea desfășurându-se după următorul program:
Prolog Timișoara. Marți, 31 august
Contratimp individual, 4 km
TRASEU: Parcare Universitatea de Vest- B-dul. Vasile Pârvan – întoarcere pasajul Michelangelo – B-dul. Vasile Pârvan – podul Mihai Viteazul – Strada 20 Decembrie 1989 – Piața Iancu Huniade – B-dul I.C. Brătianu – întoarcere la sensul giratoriu –B-dul. I.C. Brătianu – Piața Iancu Huniade – Strada 20 Decembrie 1989 – Bd. C.D. Loga –B-dul Regele Ferdinand I – podul Mihai Viteazul – B-dul. Vasile Pârvan – Parcare Universitate Vest
Etapa 1. Miercuri, 01 Septembrie 2021
Fond, Timișoara – Deva, 201km
TRASEU: Traseu Timișoara – Albina – Racovița – Lugoj – Jena – Iaz – Valea Bistrei – Bucova – Sarmisegetuza – Hațeg – Hunedoara – Cristur – Deva
Etapa 2. Joi, 02 Septembrie 2021
Fond, Deva – Păltiniș, 155km
TRASEU: Traseu Deva – Oraștie – Sebeș – Căpâlna – Dobra – Jina – Apoldu de Jos – Saliste – Orlat – Gura Râului – Paltiniș
Etapa 3. Vineri, 03 Septembrie 2021
Fond, Sibiu – Poiana Brașov, 187 km
TRASEU: Sibiu – Agnita – Dealu Frumos – Făgăraș – Codlea – Cristian – Râșnov – Poiana Brașov
Etapa 4. Sâmbătă, 04 Septembrie 2021
Fond, Brașov- București, 159 km
TRASEU: Brașov – Bușteni – Sinaia – Comarnic – Ploiești – Otopeni – București
Etapa 5. Duminică, 05 Septembrie 2021
Fond (Circuit), București, 116 km
TRASEU: Alveola Kiseleff – Piața Victoriei – Arcul de Triumf – Piața Presei Libere – Sos Kiseleff – Arcul de triumf – Alveola Kiseleff
Şi-au confirmat participarea următoarele echipe:
ANDRONI GIOCATTOLI SIDERMEC –
UCI ProTeam – ANS – ITALIA
WILDLIFE GENERATION PRO CYCLING –
UCI Continental Team – USA
MALOJA PUSHBIKERS –
UCI Continental Team – GERMANIA
GIOTTI VICTORIA SAVINI DUE –
UCI Continental Team – ROMÂNIA
VOSTER ATS TEAM –
UCI Continental Team – POLONIA
HRE MAZOWSZE SERCE POLSKI –
UCI Continental Team – POLONIA
BIKE AID – UCI Continental Team – GERMANIA
VINO-ASTANA MOTORS –
UCI Continental Team – KAZAHSTAN
WORK SERVICE – MARCHIOL – DYNATEK –
UCI Continental Team – ITALIA
TUFO – PARDUS PROSTEJOV –
UCI Continental Team – REPUBLICA CEHĂ
D’AMICO – UM TOOLS –
UCI Continental Team – ITALIA
CYCLING ACADEMY TRENCIN –
UCI Continental Team – SLOVACIA
KUWAIT PROCYCLING TEAM –
UCI Continental Team – KUWAIT
POLISH NATIONAL TEAM – Națională – POLONIA
SERBIA NATIONAL TEAM – Națională – SERBIA
ROMANIA NATIONAL TEAM – Națională – ROMÂNIA
Pe parcursul competiției, se vor acorda următoarele tricouri distinctive:
Tricoul Galben – Cel mai bun ciclist din competiție.
Tricoul Alb – Cel mai bun ciclist sub 23 de ani.
Tricoul Roșu – Cel mai bun ciclist pe puncte.
Tricoul Verde – Cel mai bun cățărător.
Tricoul Albastru – Cel mai bun rutier român.
Tricoul Gri – Cea mai bună în clasamentul pe echipe.