N. Dumitrescu

După luni bune în care în ditamai municipiul reședință de județ duhnea a resturi menajere încinse la soare, din cauza munților de gunoaie rămași neridicați de la platformele de colectare, în Ploiești a început să se facă lumină. Ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, Primăria Ploiești a anunțat oficial că, începând din noaptea de miercuri spre joi, s-a demarat o amplă activitate de igienizare a căilor publice și de ridicare a deșeurilor menajere existente la nivelul platformelor gospodărești. ”Salubrizarea orașului se va desfășura în baza unui program stabilit între Regia Autonomă de Servicii Publice și operatorul de salubritate, S.C. Rosal Grup S.A. Astfel, încă de noaptea trecută (n.n. – de miercuri spre joi), s-a intervenit cu utilaje pentru salubrizarea platformelor gospodărești din oraș, activitatea urmând să continue. Am ajuns la un consens cu actualul operator de salubritate, care a înțeles că trebuie să își respecte, în continuare, obligațiile ce îi revin, pe o perioadă de 90 de zile, chiar dacă noi am reziliat contractul cu acest operator. Municipalitatea ploieșteană continuă să monitorizeze programul stabilit cu actualul operator. Vă asigur, pe această cale, că îmi doresc sincer ca, odată cu încheierea unui nou contract pentru salubrizare, acest gen de situații să nu îi mai afecteze pe ploieșteni, iar orașul nostru să fie din nou curat, cu servicii publice profesioniste și coerente”, a fost anunțul și mesajul primarului Andrei Volosevici, prin intermediul comunicatului de presă amintit, care era însoțit și de câteva fotografii, surprinse în mai multe zone ale orașului, de unde erau ridicate gunoaiele. De altfel, inclusiv ieri dimineață, după ora 9.00, și pe stradă au putut fi văzute câteva persoane cu mătura în mână, inclusiv în zona menționată în ediția de ieri a ziarului nostru la rubrica ”Instantanee din Prahova” – lângă clădirea unde este sediul DRDP București, secția Drumuri Naționale Ploiești. De menționat că o acțiune așa-zis în forță a operatorului de salubritate la ghenele îngopate între munții de gunoaie fusese anunțată de edilul ploieștean și miercuri după-amiază, la întâlnirea pe care acesta a avut-o cu parlamentarii de Prahova. La întrevederea organizată la sediul primăriei au participat senatorii Radu Oprea şi Laura Fulgeanu-Moagher, precum şi deputatul Bogdan Toader, din partea PSD, senatorul Aurel Oprinoiu şi deputaţii Mihai Poliţeanu şi Andrei Lupu din partea USR PLUS, dar şi o reprezentantă de la cabinetul deputatului AUR, Adrian George Axinia, fără ca măcar un singur parlamentar liberal, coleg de partid cu edilul ploieștean, să fie prezent. În cadrul discuțiilor, primarul a insistat pe necesitatea unor modificări legislative, mai mult decât necesare în opinia acestuia, astfel încât în mod special autoritatea locală să poată avea o reacție rapidă și fermă, având în vedere faptul că legislaţia actuală nu îi oferă acesteia pârghiile necesare astfel încât să poată interveni atunci când apare o disfuncţionalitate mai ales la nivelul serviciului de curăţenie, dincolo de aplicarea unor amenzi prin intermediul Poliţiei Locale. Parlamentarii prezenți la întâlnirea menționată au declarat că vor da curs propunerilor formulate de către primar, deși s-a menționat că problema crizei gunoaielor din Ploiești se putea tranșa inclusiv politic. ”Vom da curs propunerilor formulate, unele dintre acestea fiind foarte bune. Trebuie avut însă în vedere faptul că orice modificare am iniția noi, pentru ca aceasta să ajungă în debatere și la un eventual vot poate să dureze trei – patru luni. Or, la Ploiești, problema gunoaielor este una stringentă! Cu toată bunăvoința, noi, cei de la PSD, suntem în opoziție. Dar coaliția aflată la guvernare poate să treacă într-o lună astfel de modificări legislative, dacă dorește”, a declarat deputatul PSD de Prahova Bogdan Toader. În cadrul acestei întâlniri s-a convenit ca toți parlamentarii prahoveni să primească propunerile de modificare legislativă din partea Primăriei Ploiești, cu indicarea legilor vizate, săptămâna viitoare urmând să aibă loc o nouă ședință de lucru la sediul primăriei, alături de aparatul tehnic, pentru formularea proiectului legislativ, ideea care s-a conturat fiind aceea de a exista întâlniri de lucru atât timp cât este nevoie, cu condiția depunerii unei iniţiative legislative în Parlament ideal în luna septembrie.