În perioada 1 ianuarie – 31 iulie a.c, angajaţii Direcţiei Silvice Prahova au efectuat peste 5.700 de controale pentru combaterea furturilor de material lemnos, dintre acestea aproximativ o mie fiind efectuate împreună cu poliţia.
În acest context, după cum ne-a precizat inginerul Ovidiu Ştefănescu, şef Compartiment „Pază” din cadrul Direcţiei Silvice Prahova, au fost constatate 93 de infracţiuni la regimul silvic, fiind întocmite tot atâtea dosare penale.
În ceea ce priveşte numărul contravenţiilor constatate, acesta a fost de 33, valoarea sancţiunilor aplicate ridicându-se la circa 59.000 de lei.
Totodată, în perioada de şapte luni scursă de la începutul anului, au fost confiscaţi de către personalul silvic – sau de către poliţie – 293 de metri cubi de material lemnos.
Dincolo de aceste cifre, de remarcat este faptul că trendul descendent al furturilor din pădurile prahovene continuă şi în acest an.
După cum tot în scădere sunt şi sumele imputate personalului silvic pentru materialul lemnos furat, dar nejustificat, fiindcă hoţii nu au fost prinşi.
În acest context, reamintim că, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie a.c., au fost şi ocoale silvice – Azuga şi Măneciu – la care procentul de justificare a lemnului furat a fost de sută la sută.
Cu privire la acest din urmă aspect – procentul de jusificare a materialul imputat angajaţilor Direcţiei Silvice Prahova – următoarea evaluare urmează să fie făcută la finalul anului.