F. T.
Acolo nu este ca în legenda biblică. Nu este ca la Scăldătoarea din Ierusalim, unde mulţime de bolnavi așteptau mişcarea apei, de către un înger, „iar cel dintâi, care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut”. Dar poate fi pe-aproape, să nu vorbim cu păcat!
Acolo, la Valea Stelii din Băicoi, băile nu te anesteziază imediat. Dar, ce-i drept şi nu-i păcat, „mulţime de oameni” care se tratează, pe timp de vară, spun că nămolul şi apa sărată au efect tămăduitor pentru boli cum ar fi reumatism, coxartoze, spondiloză, discopatie şi alte afecţiuni care ţin de oase. Este, la o adică, exact ca la o întâlnire dintre pământuri. Locul unde nămolul dintr-un bazin are graniţă cu solul, iar pe apa sărată din celălălalt pluteşte speranţa că te faci bine. Nu de orice boală, ci de bolile care ţin de oase…
Sunt două bazine amenajate. Unul în care te faci şi arăţi ca necuratul, negru din cap până în picioare – şi un altul cu apa nu neapărat limpede precum cristalul, dar cât de cât! Cât de cât, fiindcă şi aici se poate atinge pământul cu picioarele, adâncimea neatingând decât arareori doi metri. La fund este tot nămol. Flux şi reflux apele, acolo, n-au. Despre aşa ceva poate fi vorba când scriem despre oameni. Doar despre oameni. Flux şi reflux. Flux este dimineaţa, când lumea se duce la Băile Valea Stelii, de la Băicoi. Atunci, soarele nu arde chiar aşa de tare. Reflux este după amiza spre seară, când lumea pleacă. Cândva – spun localnicii – la Techirghiol au fost transportate cu maşinile nămol de la Băicoi.
Iar legenda spune că locul ar fi luat naştere după ce în locul cu pricina ar fi căzut un meteorit.
Băile Valea Stelii – locul unde nu îţi crapă obrazul, ci noroiul pe tine. După o ungere cu nămol, soarele îl zvântă. Iar sfaturile medicilor este ca, mai apoi, să te duci să te cureţi în bazinul cu apă sărată şi ceva mai curată. Nu de păcate – asta se face în altă parte… ci de murdăria trupească.
Cât despre cea sufletească…
În general, lumea este ok. Fiecare persoană stă în pătrăţelul ei. Pe şezlong sau pe cerceaf. Unii mai atipesc, şi este firesc aşa. Şi apa, şi căldura, şi oboseala zilei şi-a vremurilor care şi-au lăsat o parte din necazuri pe umerii lor de muritori şi-au pus amprenta.
Aţipesc şi se mai trezesc de strigătele copiilor care se bălăcesc. Aţipesc oamenii şi mai uită de griji. Probabil că Arhimede ar scoate o teorie nouă despre corpurile scufundate şi ieşite la suprafaţă cu sare pe ele. Nu ştim care. Cu siguranţă, oamenii nu îşi pun astfel de întrebări şi poate că este mai bine aşa. Este mai bine, cât timp la Băile Valea Stelii te rupi de lume. Poate şi de griji. Poate şi de nevoi. Poate…
Fapt este că după vreo 10 zile consecutive de tratament, oasele se simt mai bine. Unii spun că după prima zi de tratament. Alţii, că după a doua. Nu puţini sunt cei care vin ani de-a rândul din diverse locuri ale ţării, pentru a se face sănătoşi la oase. Majoritatea spune că, într-adevăr, după tratament la Băile Valea Stelii, simte ameliorări. Că oasele lor – obosite sau nu – pot duce mai departe greutăţi fizice. Şi de ce nu i-am crede, cât timp revin an de an, la Valea Stelii. Că n-or bătea drumul degeaba sau de dragul sondelor din împrejurimi.
Băile de la Valea Stelii. Mulţime de oameni vin în zorii zilei, se ung cu nămol, plutesc pe apa sărată cu speranţa că le va fi bine la sănătate. Şi, poate, cu iluzia că vor veni şi ceva vremuri cât de cât normale. Stau şi la soare, se adăpostesc şi sub umbrele. Se adăpostesc de razele soarelui. Nu şi de altele. Prea multe „altele”…
Băile Valea Stelii. Locul unde se vindecă oasele. Nu şi sufletele…
