Judecătorul de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti din cadrul Tribunalului Prahova a admis cererea procurorilor de arestare preventivă a angajatului Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călineşti, care l-ar fi lovit pe un pacient de la această unitate medicală, cel din urmă decedând.
Acuzat de comiterea infracţiunilor de loviri cauzatoare de moarte şi purtare abuzivă, inculpatul urmează să stea în arest 30 de zile. Decizia nu este definitivă.
Reamintim că bărbatul a fost reţinut de către anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, procurorul de caz dispunând şi încadrarea juridică a faptelor, respectiv lovituri cauzatoare de moarte şi purtare abuzivă.
De asemenea, după cum v-am mai informat, şi în ceea ce priveşte conducerea centrului de la Călineşti s-a luat decizia ca, din data de 10 august a.c. – după cum se precizează într-un comunicat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova – directorul acestei unităţi „să nu mai îndeplinească atribuţiile de conducere în cadrul acestui centru, urmând a fi detaşat într-o altă unitate din subordinea DGASCP”.
Decesul victimei internate la Călineşti a survenit în data de 5 august a.c., fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 61 de ani.