Acestea se află pe raza Ocoalelor Silvice Doftana, Sinaia şi Azuga

Potrivit unui comunicat al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) Romsilva, ca urmare a demersurilor efectuate de către specialiştii din cadrul Ministerului Mediului, Apelor, Pădurilor, alte 2.227, 16 hectare de pădure aflate în adiministraţia instituţiei au fost incluse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine.
Dintre acestea, 1.831,16 hectare reprezintă păduri administrate de către Ocolul Silvic Argeş, iar 396 – de către Direcţia Silvică Prahova.
După cum ne-a precizat inginerul Mircea Grecu, coordonatorul Compartimentului „Fond Forestier” din cadrul instituţiei prahovene, cele 396 de hectare fac parte din categoria pădurilor cvasivirgine, acestea aflându-se pe raza Ocoalelor Silvice Doftana, Sinaia şi Azuga.
Pe cale de consecinţă, dacă în urma ultimei centralizări, Direcţia Silvică Prahova avea incluse în sus-amintitul catalog 2.337, 89 de hectare cu păduri cvasivirgine, în prezent, suprafaţa a ajuns la 2.733,89 de hectare.
Alte ocoale silvice prahovene pe raza cărora se află păduri incluse în această categorie sunt Măneciu şi Câmpina.
„Prin introducerea acestor suprafețe în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, aceste păduri valoroase vor beneficia de o protecție strictă.
Procesul de identificare și includere a pădurilor în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine este unul continuu, în fiecare an fiind analizate sute de mii de hectare de păduri aflate în proprietatea publică a statului”, se mai precizează în comunicatul Romsilva.