După ce sportiva de la CSM CFR CSŞ Ploieşti, Vanessa Tolea, reuşea să devină vicecampioană europeană de cadeţi la categoria „48 kg”, ceilalţi doi reprezentanţi ai grupării ploieştene din lotul naţional de judo prezenţi la competiţia continentală, Alexandru Petre (81 kg) şi Rareş Arsenie (90 kg), au ocupat locul al VII-lea la categoriile lor de greutate.
Alexandru Petre i-a învins pe Ciprian Gribineţ (Republica Moldova) şi pe Matiss Zeila (Letonia), dar a pierdut în „sferturi” cu sportivul care avea să câştige medalia de aur, georgianul Aleksandre Loladze. În recalificări, ploieşteanul a trecut de italianul Nicola Chiar, dar a cedat apoi în faţa numărului 1 mondial, sârbul Miljan Raduly, care avea să cucerească medalia de bronz a categoriei.
Rareş Arsenie a avut un parcurs similar colegului lui: a trecut în primele două tururi de Joes Schell (Olanda) şi Alexios Sperlidis (Grecia), a pierdut apoi cu georgianul Archil Mamulshvili, a trecut în recalificări de Anej Hribar (Slovenia), dar a fost învins, ulterior, de Anton Fedin (Rusia).
La competiţia de la Riga (Letonia) au participat 393 de sportivi din 37 de ţări.
Sportivii de la CSM CFR CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu.