Florin Tănăsescu
Normal ar fi ca, atunci când amintim despre câte un zgubilitic ca ăsta, să scriem că este nebun.
Pe domnul Acum l-am întâlnit mulţi dintre noi mergând pe câte un drum comunal, judeţean sau, şi mai rău!, naţional.
Ce om!
„Cum vă numiţi şi ce căutaţi pe plaiurile noastre?”, a fost întrebat de un poliţist aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
Mă cheamă Acum. Nu caut nimic. Îmi este suficient că exist.
Răspunsul l-a băgat la idei pe angajatul MAI: „Aţi furat ceva?”.
Nu încă, dar am de gând!
O astfel de tentativă i-a agravat existenţa efemeră.
„În calitate de reprezentant al statului, te întreb ce ai de gând să sustragi?”
Prezentul, domnule. Cazierul timpului trecut mă lasă rece. Viitorul îmi este indiferent. Pentru mine, tot ce contează este acum. De-aia scrie în Cartea de Identitate, la Nume: Acum, la Prenume – Acum.
„În urma controlului efectuat, asupra suspectului nu s-a găsit nimic care să dea de bănuit. Poate că-i dus cu capul, dar nu intră în atribuţiile noastre să facem speculaţii de genul acesta”, a scris în raport agentul de la intersecţia trecut-prezent-viitor-om muritor.
S-a înşelat. Numitul Acum avea asupra lui un lucru foarte important: umbra. Probabil, consoarta lui. Sau amanta… Dar, mai degrabă, soarta…
„Adică face umbră pământului degeaba. Adică taie frunză la câini. Adică…”, vor spune moraliştii.
„Nu-i asculta!, mi-a spus la ureche. Nu băga în seamă vorbele lor. Umbra, cred eu, este amprenta vieţii noastre. Iar viaţa se trăieşte. E simplă filozofia.”
Apoi, şi-a văzut, cum bine aţi ghicit, de drum. De drumul vieţii, însoţit de consorta-soartă, umbra.
Umbra, care înseamnă că existăm. Umbra, care presupune că viitorul se trăieşte.
Iar pe viitor nu îl cheamă Mâine. Acum se numeşte!
Porecla este tot Acum!
