Florin Tănăsescu
Au şi sfinţii răbdarea lor. Stau cuminţi ce stau, până când cred că e normal să fie după chipul şi asemănarea oamenilor. Eu cred că suntem la vremea când icoanele vremurilor de ieri au căpătat chipul şi asemănarea lumii de azi.
Sfântul Ilie şi-a actualizat şi el poza de profil. Îl găsiţi pe Facebook. Apare lângă un nuc, alături de un tun antigrindină, o antenă 4G şi o rachetă sol-sol.
Are multe likeuri şi răspunsuri. Chiar şi emoticoane…
I-am pus şi eu o întrebare, într-o zi în care viitura mătura totul în cale: „A ploua mai este monopolul dumneata?”.
Mi-a răspuns: „S-a dus vremea mea. Au trecut timpurile în care ateii spuneau că a ploua este ceva impersonal, iar credincioşii, că este apanajul Celui de Sus. Iar exclusivitatea, pe 20 ale lui Iulie, n-o mai am eu. Voi faceţi acum ploile”.
M-a mirat seninătatea cu care se dezicea de el. M-a uimit şi că a plasat un GIF: Cineva care se prăpădea de râs!
„Şi în general, aşa, ploaia care nu-ţi mai aparţine le va potopi pe toate?”
„Dimpotrivă. Ploile voastre vor săpa şi mai adânc. Vorbele-tunet vor răni şi mai rău. Fulgerele vă vor întuneca minţile”, a fost răspunsul.
Mda, au şi sfinţii răbdarea lor. Până când ajung la concluzia că este ceva firesc să capete chipul şi asemănarea oamenilor.
Plouă. Intru să mă adăpostesc într-o biserică. Nu sunt credincios, nu sunt ateu. Sunt doar eu.
Icoanele sunt la locul lor. E şi Sfântul Ilie.
„Ştii, suntem prieteni pe Facebook! Acolo apari altfel!”
Niciun răspuns. Deasupra icoanelor, întoarse cu faţa la perete, modernitatea cheamă a pustiu.
Ştiu, este şi asta o formă de protest, gândesc. Şi ies.
O „babă bătrână” – mai bătrână decât pleonasmul în care lumea îşi scaldă marasmul – îmi dă de pomană ploaie cu soare. „Ia, maică, mană! Şi să mai ştii că icoanele nu protestează. Şi-au întors faţa să se roage pentru noi.
Mă conectez la Facebook. Nici urmă de Sfântul Ilie.
Doar cioate de nuc, doar rachete sol-sol, doar nămol.
Şi e târziu. Modernitatea sună a pustiu.
