749 dintre nașterile din 2019 au fost înregistrate la fete mai mici de 15 ani
Dintre cele 199.720 de nașteri înregistrate în România în 2019, 749 provin de la fete sub 15 ani și 17.933 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani, informează organizația Salvați Copiii România într-un comunicat preluat de Agerpres. Potrivit acestora, țara noastră înregistrează aproape un sfert dintre mamele sub 18 ani (23%) din Uniunea Europeană.
Statistica arată că unul din zece nou-născuţi în România provine din mame adolescente.
Dintre cele 749 de mame cu vârsta sub 15 ani, 720 se aflau la prima naștere, iar 29 chiar la a doua naștere, adică aproape 4%.
Pe segmentul 15 – 19 ani, dintre 17.933 de mame precoce, 74% se aflau la prima naștere, 21% erau la a doua naștere și 4% la a treia naștere. În plus, un număr deloc neglijabil de adolescente sub 19 ani erau la a patra naștere (70) sau chiar la al cincilea copil (11). Acest fapt indicӑ o nevoie neacoperitӑ de servicii și cronicizatӑ, o ignorare din partea societӑţii a fetelor aflate în situații de vulnerabilitate.
„Pandemia de COVID-19 a îngreunat accesul la educație și la servicii medicale, crescând riscul maternal și adâncind distanța dintre populația vulnerabilă și serviciile de sănătate esențiale. Cauzele acestui fenomen sunt variate şi adesea asociate. Cel mai adesea este vorba de distanța mare faţӑ de cabinetele medicale, lipsa resurselor pentru a plăti transportul, lipsa de informații cu privire la ce servicii medicale ar trebui accesate în timpul sarcinii”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Potrivit datelor Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie, 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie. Multe fete și femei din zonele rurale defavorizate recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii, nu ajung la medic pentru luarea în evidenţӑ şi monitorizarea adecvatӑ a sarcinii şi așteaptă până când situația lor se precipitӑ sau se înrăutățește.