V. Stoica

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Prahova a decis, după două amânări în luarea unei decizii, ca primarul comunei Ciorani, Marin Voicu, și o altă inculpată din dosarul fraudării alegerilor de la Ciorani, Alexandrina Vlad, să rămână în arest preventiv. Astfel, a fost prelungită măsura preventivă inițială pentru încă 29 de zile, până pe 11 august.
Totodată, prin aceeași soluție dată ieri, s-a decis ca alți 14 inculpați care se aflau de asemenea în arest preventiv să fie eliberați, iar măsura privativă de libertate decisă inițial să fie înlocuită cu arestul la domiciliu. În arest la domiciliu va rămâne, în continuare, și cel de-al 17-lea inculpat din acest dosar privind vicierea rezultatelor alegerilor locale din septembrie 2020.
Inculpaților trimiși în arest la domiciliu li s-au impus anumite obligații – de a nu părăsi locuința fără permisiunea instanței, iar pe toată perioada arestului la domiciliu, să respecte următoarele măsuri: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței, ori de câte ori sunt chemați; să nu comunice cu ceilalți inculpaţi, cu suspecţii, respectiv cu martorii din dosar, direct sau indirect, pe nicio cale.
Judecătorul de drepturi și libertăți a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive.