În perioada perioada 2 – 4 iulie a.c., agenţii rutieri din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene au desfășurat, potrivit unui comunicat al MAI, mai multe acţiuni pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, a consumului de alcool, precum şi a altor abateri de la conduita adecvată în trafic.
„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate peste 18.000 de sancțiuni contravenționale, dintre care 9.205 pentru depășirea vitezei maxime legale admise (..), celelalte fiind pentru alte abateri la regimul rutier.
De asemenea, au fost reținute peste două mii de permise de conducere, dintre care 1.158 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise. (…)”, se menţionează în sus-amintitul comunicat.
Şi în Prahova au fost desfăşurate acţiuni similare, iar agenţii din cadrul IPJ Prahova au constatat cam aceleaşi abateri de la normele rutiere în vigoare.
În acest context, reamintim că una dintre raziile de acest gen, desfăşurată de către poliţia prahoveană în colaborare cu colegi din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Braşov, Ilfov Buzău şi Ialomiţa a avut ca rezultat aplicarea a peste 800 de sancţiuni contravenţionale, dintre care mai mult de jumătate dintre acestea au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Acasă Actualitate Prahova se menţine în trendul naţional al abaterilor rutiere: jumătate dintre şoferi-vitezomani!