Sfântul Ştefan cel Mare s-a născut din binecredincioşii creştini Bogdan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Muşatinilor, şi din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor. A fost domnitor al Moldovei între anii 1457-1504 şi este cunoscut ca apărător al creştinătăţii. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe 20 iunie 1992. Potrivit tradiţiei, mergea de tânăr la cuviosul David Daniil Sihastru. Aşa ne explicăm de ce nu a fost numai un apărător al ţării, ci şi un mărturisitor al credinţei.
Slujirea Sfintei Biserici era o raţiune a existenţei sale. Nenumărate documente ale cancelariei domneşti stau mărturie peste veacuri: „Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, care arzând de dumnezeiască credinţă şi iubire al cuvântului lui Dumnezeu fiind…”. În pisania bisericii mari din Mănăstirea Neamţu, din 1497, se poate citi: „Doamne Hristoase, primeşte biserica aceasta, pe care am zidit-o cu ajutorul Tău, întru slava şi cinstea Sfintei şi slăvitei Tale Înălţări de la pământ la cer; şi Tu, Stăpâne, acoperă-ne cu mila Ta de acum şi până în veac. Io Ştefan Voievod…”.
Plină de semnificaţie duhovnicească este ruga Sfântului Ştefan cel Mare înfăţişată pe steagul biruinţelor sale cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe „purtătorul de biruinţă” ucigând balaurul cel cu multe capete. „O, răbdătorule de patimi şi purtătorule de biruinţă, Mare Mucenic Gheorghe, care în nevoi şi nenorociri eşti grabnic apărător şi ajutător şi celor necăjiţi bucurie nespusă, primeşte de la noi şi această rugăciune a smeritului robului Tău, domnul Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei…”.
Sfântul Voievod Ştefan a trecut la cele veşnice în anul 1504 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Putna.
