În perioada 5 – 11 iulie a.c., aproximativ 300 de poliţiştii prahoveni au participat la mai multe acţiuni pe şoselele din judeţ, scopul acestora fiind creșterea gradului de disciplină rutieră în zonele și pe tronsoanele de drum din județ cu risc ridicat.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, „raziile au avut drept obiective menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, precum și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.
În cadrul acțiunii, au fost aplicate aproximativ 1.150 de
sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru abateri la regimul vitezei. De asemenea, au fost reținute 120 de permise de conducere și 32 de certificate de înmatriculare”.