Nicoleta Dumitrescu
Având în vedere cât de mare este lupta, în momentul de față, în România, pentru câștigarea funcției de președinte de partid, e clar că a crescut destul de mult cota în politică.
Practic, a fi șef de partid a ajuns astăzi să cântărească mai mult decât o profesie, considerându-se, poate, că voturile primite pentru accederea la această funcție pot fi comparabile cu niște ani de vechime și experiență și, atunci, a deţine șefia unui partid, mai ales atunci când partidul este la putere, poate fi considerat o mare oportunitate în tot și în toate. Pentru că, după cum se vede, politica are posibilitatea de a deschide uși pentru anumiți oameni, dar le și poate închide în nas, atunci când se consideră că s-a depășit o anumită linie roșie. Adică, o linie de permisivitate, de toleranță, de înțelegere, de compromis, de închis ochii, ”de noi pentru noi”, de ”vezi ce faci”, de ”știi tu cum să faci ca să iasă mai bine”, de ”vezi cum faci ca să mai întârzie chestia aia” atunci când ceva anume nu trebuie să aibă rezolvare, în funcție de conjunctură și de interes.
Pentru că, da, nu mai este nicio îndoială faptul că, la capitolul politică, mai totul este acum… pe interes! Un interes care este cultivat, o dată la patru ani, de către struțo-cămile, a se citi partidele ai căror lideri își dau mâna, evident pentru binele țării și poporului, ca să guverneze, deși doctrinele lor sunt paralele. Iar pentru că fiecare formațiune în parte ține la propriul său interes, încă de la început se negociază. Se negociază domeniile de activitate, instituțiile, funcțiile. Adică, totul!
Și atunci să ne mai mirăm de ce atâta luptă pentru a deveni lider de partid, când politica, practic, dictează totul? Mai grav este însă modul în care se duce această luptă pentru câștigarea președinției unui partid. Iar realitatea demonstrează, încă o dată, că vulnerabilitatea creează tabere și ”bisericuțe”, considerându-se că unora le-a ”apus steaua”, în timp ce a venit vremea ca figura altora să strălucească pe firmament. Și de aici… luptă, luptă şi dă-i, şi dă-i şi luptă neicușorule, puicușorule, mai abitir ca în celebra piesă a lui Caragiale! Iar lupta este ca X să nu mai fie în funcție și să vină Y. Și de aici multe lupte și multe sfori trase, cine cu cine să țină, pe cine să susțină. De ce și pentru ce să-l susțină, inclusiv la vot. Deoarece, aici este aici, dincolo de competiția pentru funcția de lider, lupta se dă pentru menținerea funcțiilor deținute de către ceilalți. Cei care au primit funcții și alte avantaje în urma negocierilor. Or, dacă vine altul, în funcția de șef de partid, nu cumva sunt în pericol să piardă tot ceea ce au primit și alte persoane? Cam da! Iar asta s-a văzut foarte bine când, din mers, se poate renunța foarte ușor la cei care se consideră că nu țin cu ”echipa”, că nu au făcut față provocărilor funcției, că nu au făcut dovada performanței, așa cum era de așteptat.
Ce a ajuns și politica asta?! Și când te gândești că în spatele majorității acelora care acum se împung reciproc în interiorul marilor partide stau voturile electoratului care, o dată la patru ani, vrea să schimbe răul cu binele?! Din păcate, însă, s-a ajuns ca marile speranțe să fie sacrificate tot pe scena politică, deși s-a făcut dovada a ceea ce se poate întâmpla atunci când se investește încredere, aproape orbește, într-un lider. Din păcate, însă, politica s-a transformat în interes ridicat la rang de stat în stat și din cauza narcisimului, boală de care a ajuns să sufere, după cum se vede, toți cei care cred că sunt cei mai buni dintre cei mai buni… politicieni. Și de aici, dă-i și luptă și luptă…
