• Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” – pe locul şase în ţară după media de admitere pe specializări

Violeta Stoica

În Prahova, la admiterea în învățământul liceal, din acest an, s-au înscris 3.859 de candidați, dintre care 3.841 au fost repartizați în prima etapă, potrivit datelor oficiale.
Doar 0,5% dintre candidații la admiterea în învățământul liceal nu au fost repartizați în prima etapă în județul Prahova (18 elevi), pentru că nu au completat suficiente opțiuni, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Prahova.
Pe de altă parte, însă, Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Ploiești se află în top, la nivel național, în funcție de ultima medie de admitere pe specializări. Astfel, potrivit Ministerului Educației Naționale, colegiul ploieștean s-a situat pe locul al șaselea, cu specializarea Matematică-Informatică bilingv engleză, unde ultima medie de admitere pe unul dintre cele 26 de locuri a fost 9,66!
Două colegii din Ploiești se află și în rândul unităților de învățământ liceal în care au fost și candidați admiși cu media 10. Acestea sunt Colegiul Național “Mihai Viteazul” – cu trei candidați cu media 10 – și Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” – cu un candidat cu media 10.
Conform ISJ Prahova, în etape anterioare repartizării computerizate au mai fost admiși 120 de elevi la specializări vocaționale, 122 de elevi în învățământul militar, 41 de elevi pe locurile speciale, rezervate candidaților de etnie romă și alți 19 elevi în învățământul special.
Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 25-28 iulie, candidații repartizați în prima etapă vor transmite sau vor depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși.
Cei 18 elevi care nu au fost admiși în prima etapă vor intra în a doua etapă de repartizare computerizată și vor completa, în perioada 29 iulie – 5 august, opțiuni în fișele de înscriere alături de candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen (25 – 28 iulie) și de candidații care nu au participat în prima etapă de admitere. Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic.
Repartizarea computerizată a acestor elevi va avea loc în data de 6 august, iar comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în a doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat se va face conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere.
În intervalul 9 – 11 august, comisia județeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată. În total, în Prahova au rămas disponibile pentru etapa a doua 254 de locuri (6,20%).
La nivel național, 1.332 de elevi nu au fost repartizați în prima etapă, pentru că nu au completat suficiente opţiuni, însă, potrivit Ministerului Educației, acest număr este în scădere substanțială comparativ cu anul trecut (8.570 de elevi).