Naţionala de baschet masculin a României va susţine două partide amicale în deplasare, cu Austria, înaintea meciurilor oficiale din grupa D a precalificărilor World Cup 2023, de la Riga. În lotul tricolor a fost convocat și un jucător ploieștean, Bogdan Popa, care a semnat pentru sezonul viitor cu nou-promovata CSM Ploiești.
Tricolorii se află în cantonament la Bucureşti, iar la finalul săptămânii vor disputa două meciuri test cu Austria, în deplasare. Plecarea spre Riga, care găzduieşte meciurile grupei D din precalificări, va avea loc în 4 august.
Programul României în grupa D este următorul: România – Letonia (7 august), Belarus – România (9 august), Letonia – România (11 august) şi România – Belarus (13 august), toate fiind programate de la ora 19.30.
Primele două clasate în grupă se vor califica în faza următoare, cea a calificărilor World Cup 2023. Conform programului stabilit de stafful tehnic coordonat de selecționerul Tudor Costescu, după zece zile de pregătire în București, „Vulturii” își vor testa forțele în Austria, urmând să evolueze în două meciuri amicale împotriva selecționatei țării gazdă, înainte de plecarea spre Riga.
Pentru aceasta acțiune, selecționerul Tudor Costescu a solicitat la antrenamentele din București prezența următorilor 16 sportivi:
Lucas Dan TOHĂTAN (BC CSU Sibiu)
Tudor GHEORGHE (FC Argeș Pitești)
Marcu BADIU (CSO Voluntari)
Mirel DRAGOSTE (SCM Timișoara)
David VIDA (U-BT Cluj-Napoca)
Tudor FOMETESCU (CSM CSU Oradea)
Patrick RICHARD (U-BT Cluj-Napoca)
Nandor KUTI (U-BT Cluj-Napoca)
Mihai MACIUCĂ (FC Argeș Pitești)
Bogdan NICOLESCU (CSM CSU Oradea)
Tudor GÎRBEA (CSO Voluntari)
Ștefan GRASU (U-BT Cluj-Napoca)
Ionuț BERCEANU (Dinamo București)
Rareș UȚĂ (FC Argeș Pitești)
Bogdan POPA (CSM Ploiești)
Emanuel CĂȚE (UCAM Murcia CB – Liga Endesa)
Dragoș Diculescu și Alexandru Olah au probleme medicale și nu vor participa la acțiunile echipei naționale în cadrul ferestrei de precalificare europeană din FIBA Worl Cup 2023.
Pe lista oficială de 24 pentru eligibilitatea FIBA se mai află următorii sportivi: Rolland TOROK, Giordan WATSON, Radu VÎRNĂ, Kristopher RICHARD, Bogdan ȚIBÎRNĂ și Edward PETRESCU.