Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești menține tradiția de a pregăti pentru melomani spectacole de înaltă ținută, așa cum este cel anunțat pentru data de 22 iulie, de la ora 19.00, realizat cu sprijinul BES România. Este vorba despre spectacolul extraordinar „Seratele sopranei Arlinda Morava”, invitați speciali fiind contratenorul Cezar Ouatu, actorii Marius Bodochi și Theodora Stanciu, precum și cvintetul compus din Petru Lupan (vioara I), Cristian Preotu (vioara a II-a), Daniel Vots (violă), Bogdan Postolache (violoncel) și Marius Iancu (contrabas). Evenimentul se va desfășura în sala „Ion Baciu” a filarmonicii și va fi transmis live pe platforma Virtual Concert Hall. Biletele – în valoare de 30 de lei (acces general)- sunt disponibile la casa de bilete a Filarmonicii și online, prin intermediul https://filarmonicaploiesti.ro/concert/spectacol-extraordinar-seratele-sopranei-arlina-morava-22-iulie-2021/Biletele virtuale. Pentru detalii și rezervări se poate apela numărul de telefon 0734.335.067.