Sâmbătă, 24 iulie, echipa ploieșteană va susține o ultimă repetiție înainte de startul oficial al campionatului, într-un joc cu colega de eșalon Concordia Chiajna. Partida va începe la ora 20.00, fiind precedată de prezentarea lotului condus de către Nicolae Constantin, dar și de un meci demonstrativ, ce va debuta la 17.30, și în care se vor întâlni două formații de „old-boys”, una reprezentând Petrolul Ploiești, iar cealaltă formată din foști fotbaliști importanți care au activat la nivelul primului eșalon!

Revin fanii

Accesul publicului va fi permis în limita a 50% din capacitatea stadionului, respectând protocolul sanitar aflat în vigoare pentru desfășurarea competițiilor sportive. Conform Protocolului Desfășurare Competiții, persoanele eligibile pentru a asista la un meci de fotbal sunt următoarele:
1. Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
2. Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
3. Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-COV-2.
Începând de ieri au fost puse în vânzare biletele pentru acest eveniment, în prima fază on-line, accesând siteul www.entertix.ro.
De asemenea, vineri, 23 iulie, între orele 09.00-17.00, și sâmbătă, 24 iulie, în întervalul 09.00 – 20.00, tichetele vor fi disponibile și la casa de bilete a arenei „Ilie Oană”.
Preţul biletelor este următorul:
– Peluze – 8 lei;
– Tribuna II – 12 lei;
– Tribuna I – 20 lei;
– Tribuna 0 – 25 lei;
La procurarea tichetelor este necesară prezentarea actului de identitate.