N. Dumitrescu
Având în vedere faptul că, așa cum v-am informat în ediția de ieri a ziarului nostru, începând de astăzi, 1 iulie a.c., cinci centre de vaccinare din județul Prahova își suspendă activitatea, autoritățile de la nivel județean au făcut publică lista cu centrele rămase deschise în mediul urban și în cel rural, fiind detaliat atât tipul de ser care se administrează, cât şi programul de funcționare.
Astfel, la Ploiești sunt operaționale următoarele centre: cel de la Sala de sport a Colegiului Național A. I. Cuza, str. Trei Ierarhi nr. 10 (Pfizer, programul de funcționare fiind între orele 8.00-20.00, de luni până duminică); Centrul Medical Mediurg, Str.Plugari nr. 1 Bis (Pfizer, orar 8.00-20.00, luni-duminică); Baza Logistică Valahia (Pfizer). La Câmpina sunt deschise următoarele centre: cel de la Casa Tineretului, Bd. N. Bălcescu nr. 50 (Pfizer, orar 8.00-20.00, luni – duminică); Spitalul de Psihiatrie Voila (Pfizer, orar 8.30-15.30, luni – sâmbătă); Băicoi: centrul de la Sala de sport Tineretului, str. Republicii nr. 10 (Pfizer, orar 8.00-20.00, luni – duminică); Boldești-Scăeni: centrul de la Sala de sport a Liceului Tehnologic, str. Bucovului, (Johnson&Johnson, orar 08.00-20.00, luni – duminică); Breaza: centrul de la Sala de sport a Liceului Aurel Vlaicu, str. Republicii nr. 69 (Pfizer, orar 8.00-18.00, luni – duminică); Bușteni : Centrul Cultural Aurel Stroe, str. Libertății 93 (Moderna și Pfizer, orar 8.00-20.00, luni-duminică); Mizil: Sala de sport, str. Stadionului (Moderna, orar 8.00-20.00, luni-duminică); Plopeni: Cantina de la centrul de Plasament, str. Republicii (Moderna, orar 08.00-20.00, luni – duminică); Sinaia: centrul de la Școala Gimnazială ”George Enescu”, Bd. Carol I (Pfizer, orar 16:00-20:00, în zilele de luni, miercuri, vineri și sâmbătă; vaccin Moderna, între orele 16:00-20:00, în zilele de luni,miercuri, vineri și sâmbătă); Urlați : centrul de la Casa de Cultură, str. Tudor Vladimirescu (Pfizer, orar 8.00-20.00, luni – duminică); Vălenii de Munte: centrul Cultural Nicolae Iorga, str. Berevoiești (Pfizer, orar 8.00-20.00, luni – duminică); Bărcănești: Centrul cultural Mihai Viteazul, sat Românești, str. Irisului (Pfizer, orar 08.00-20.00, joi – duminică); Berceni: Căminul Cultural din satul Corlătești, str. Principală (Pfizer, orar 8.00-20.00, luni – duminică); Brazi: Sala de Sport din satul Brazii de Sus, Str. Lalelelor (Pfizer, orar 8.00-20.00, luni – duminică); Bucov : centrul de la sala de sport, str. Aleea Grădiniței (Moderna, orar 8.00-20.00, luni-duminică); Ciorani : centrul Cultural Dromihete din satul Cioranii de Jos (Pfizer); Filipeștii de Pădure: Sala de festivități de la Clubul Minerul (Pfizer, orar 8.00-20.00, luni-duminică); Florești: Căminul Cultural din satul Cătina (Astra Zeneca, orar 8.00-20.00, luni-duminică); Măneciu: sala multifuncțională de la Școala Gimnazială, str Gării (Pfizer, orar 8.00-20.00, luni-duminică); Puchenii Mari: Căminul Cultural din satul Pietroșani (Johnson&Johnson, orar 8.00-20.00, luni-duminică); Valea Călugărească: Sala de Sport din satul Valea Popii (Pfizer, orar 8.00-20.00, luni-duminică); Vărbilău: Căminul Cultural (Pfizer, orar 8.00-20.00, luni-duminică).