Din cauza erorilor din documentaþie, a fost nevoie de refacerea anexelor pe fiecare sector

 

Violeta Stoica

Minunea finalizării autostrăzii de legătură dintre Ploiești-Dumbrava și Buzău în anul 2024, așa cum triumfalist a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, este doar o himeră pe care o vând din nou guvernanții și în care nimeni nu mai crede. În plus, încă nu se cunoaște dacă esta viabilă sursa de finanțare prezentată de autoritățile guvernamentale – Planul Național de Redresare și Reziliență , având în vedere că, până în toamnă, acesta nu va fi aprobat de Comisia Europeană.
Deși licitația privind execuția lucrărilor pentru tronsonul Ploiești-Buzău din A7 a fost lansată în urmă cu o lună, iar deschiderea ofertelor ar trebui să aibă loc în prima jumătate a lui august, procedura a început, se pare, cu stângul.
În Sistemul Electronic de Achiziții Publice a apărut deja o primă rectificare a documentației de atribuire. Printr-o clarificare din oficiu, autoritatea contractantă – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – a publicat o corelare a informațiilor din documentație, în vederea „corectării unor erori materiale, sporirii clarității anumitor prevederi”. Astfel, a fost nevoie, într-o primă fază, de renunțarea la o notă privitoare la posibilitatea de depunere a ofertelor pentru unul sau mai multe loturi dintre cele trei existente – LOT 1 Dumbrava-Mizil km 0+000 – km 21+000, LOT 2 Mizil-Pietroasele km 21+000 – km 49+350 și LOT 3 Pietroasele – Municipiul Buzău km 49+350 – km 63+250, dar și de îndreptare a erorilor materiale din anexele tehnice ale documentației.
Până pe 4 august, când este programată deschiderea ofertelor ce vor fi depuse de constructori, mai este vreme și de alte clarificări din oficiu sau solicitări de clarificări venite din partea firmelor interesate.
Până una-alta, să nu uităm că nu există finanțare clară pentru construirea acestui drum de viteză care se dorește să unească Ploieștiul-Dumbrava de Buzău.
Valoarea lucrărilor pentru autostrada Ploiești (Dumbrava) – Buzău a fost estimată la circa 5 miliarde de lei.
Cel mai scump dintre cele trei sectoare se află în județul Prahova, fiind cuprins între Dumbrava (legătura cu autostrada București-Ploiești) și Mizil, cu o lungime de 21 de kilometri. Potrivit informațiilor publicate în SEAP, valoarea lucrărilor este estimată pe acest tronson între 1,6 miliarde de lei și 1,95 miliarde de lei.
Pe locul al doilea ca valoare estimată se află tronsonul cuprins între Mizil și Pietroasele, de la km 21 la km 49+350m, în acest caz lucrările fiind evaluate înainte de contractare la o sumă cuprinsă între 1,47 și 1,74 miliarde de lei.
Al treilea lot, dintre Pietroasele și Buzău, de la km. 49+350m la km 63+250m, a fost estimat ca valoare la 1,16 miliarde de lei – 1,37 miliarde de lei.
Deși este împărțită în loturi, procedura de achiziție a lucrărilor pentru realizarea autostrăzii Ploiești (Dumbrava) – Buzău stabilește că fiecare firmă participantă poate depune oferte pentru un singur lot sau chiar pentru toate cele trei loturi.
Traseul autostrăzii Ploiești (Dumbrava) – Buzău străbate teritoriul administrativ a două județe, respectiv va trece printr-un municipiu și 11 comune. În județul Prahova va trece prin șapte comune – de la km 0+000 până la km 30+660 – reprezentate prin localităţile Dumbrava, Râfov, Albești-Paleologu, Drăgănești, Tomșani, Colceag, Baba Ana.
În detaliu, tronsonul dintre Dumbrava și Mizil începe la km 53 al autostrăzii București-Ploiești, printr-un viitor nod rutier de tip „trompetă”, care ar urma să asigure o viteză de circulație de 80 km/h. După desprinderea din nodul rutier, traseul traversează CF Ploiești – Urziceni și DJ 101F, care face legătura între satele Dumbrava și Ciupelnița. Traseul va continua pe direcția NE, traversând o serie de canale de irigații existente, dar și râul Cricovul Sărat, la km 7+670 și DN 1D la km 9+000. Aici, la intersecția cu DN 1D, se propune realizarea unui alt nod rutier de tip treflă completă, cu o viteză de 60 km/h.
Traseul traversează apoi Valea Războiului și DJ 102N, care leagă localitățile Colceag și Parepa – Rușani. La intersecție este prevăzut un pasaj peste autostrada Ploiești – Buzău, iar la km 21+000 autostrada se intersectează cu DJ 100C (Conduratu – Fulga de Sus), unde este prevăzut un nod rutier de tip semitreflă prin care se va face legătura autostrăzii cu orașul Mizil și cu toate celelalte localități din zonă. Conform datelor din acordul de mediu, lungimea tronsonului 1 este de 20,597 km.