N.D.

Pe perioada de vară, ploieștenii vor avea ocazia să meargă la teatru, dar și să asculte muzică simfonică, atât Teatrul ”Toma Caragiu”, cât și Filarmonica ”Paul Constantinescu” pregătind pentru public un program diversificat. În cazul ambelor instituții de cultură, programul ”Stagiunii estivale” cuprinde evenimente care sunt programate a se desfășura până la sfârșitul lunii august, evenimentele fiind gândite astfel încât care să împace toate gusturile. Astfel, astăzi, la ora 18.30, publicul este așteptat în sala Teatrului Toma Caragiu, când va putea vedea piesea ”Gâlcevile din Chioggia”, mâine fiind programate două spectacole, unul pentru cei mici – ”Califul barză”, de la ora 11.00, în sala Teatrului Imaginario, iar celălalt pentru adulți, ”Ti amo, Maria”!, la ora 18.30, în sala Teatrului Toma Caragiu. Pe 24 iulie, la ora 18.30, în sala teatrului mare, spectatorii sunt așteptați la un spectacol de divertisment ”Majestic estival”, care este programat să aibă loc și o zi mai târziu, pe 25 iulie, în aceeași sală și la aceeași oră, tot pe 25 iulie, dar la Teatrul Imaginarrio, cei mai mici spectatori fiind așteptați să-l vadă pe un personaj extrem de popular în piesa ”D-ale lui Păcală”, iar pe 31 iulie, la ora 18.30, în sala Imaginarrio va putea fi văzută piesa ”Despre mine, Stalin și alte câteva milioane de oameni”. Iar ultima parte a programului din Stagiunea estivală a teatrului ploieștean include următoarele evenimente: 1 august – sala Teatrului Toma Caragiu, ora 18.30, piesa ”Cuscrii din Tirana”, 14 august – sala Teatrului Toma Caragiu, ora 19.00, concert Mike Godoroja, 15 august – sala Imaginarrio, ora 11.00, piesa ”Prostia omenească”, ora 18.30 – sala Teatrului Toma Caragiu, ”Majestic estival”, 21 august – sala teatrului mare, ora 18.30, piesa ”Omul care a văzut moartea”, 29 august, ora 11.00, sala teatrului pentru copii, ”Guliver în țara lui Liliput”, ora 18.30, sala teatrului mare, ”Majestic estival”, pentru toate spectacolele menționate biletele putând să fie achiziționate de la Agenția de bilete a teatrului. În ceea ce privește ”Stagiunea estivală” a Filarmonicii Paul Constantinescu, conducerea instituției a anunțat că, la toate spectacolele, care vor fi organizate la ora 11.00 în curtea filarmonicii, intrarea este liberă. Potrivit programului deja definitivat, primul concert este programat pe data de 25 iulie, al doilea pe 1 august, când va avea loc un recital susținut de cvartetul de suflători. Pe 8 august, publicul este așteptat la un concert cameral, pe 15 august la recitalul ”Trio clasic”, ultimul eveniment urmând să aibă loc pe 29 august, fiind susținut de Brass Ensamble.