V. Stoica
Dosarul inculpaților acuzați de fraudarea alegerilor locale din comuna Ciorani a avut un nou hop, luni, 5 iulie. Retrimisă la Judecătoria Ploiești pentru o nouă decizie în privința înlocuirii arestului preventiv, judecarea cauzei a fost amânată, pentru că magistratul din acest dosar a formulat declarație de abținere. Ca urmare, cu două zile în urmă, s-a constatat incompatibilitatea judecătorului de la soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 12504/281/2021*. „Înaintează dosarul nr. 12504/281/2021* preşedintelui Secţiei Penale în vederea repartizării aleatorii, conform art. 110 alin.(2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti În baza art. 275 alin. (3) Cod proc. pen., cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. În conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin. (7) C.proc.pen, prezenta încheiere nu este supusă niciunei căi de atac. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 05.07.2021”, a fost decizia luată în acest caz.
Astăzi, pe de altă parte, se va judeca și cererea procurorilor de prelungire a arestului preventiv pentru inculpații din dosarul Ciorani.
Magistrații de la Tribunalul Prahova au decis să trimită spre rejudecare la Judecătoria Ploiești dosarul privind înlocuirea arestului preventiv al inculpaților din cauza penală a alegerilor locale viciate de la Ciorani.
Potrivit Codului de procedură penală, persoana incompatibilă este obligată să declare, după caz, preşedintelui instanţei că se abţine de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate şi a temeiurilor de fapt care constituie motivul abţinerii, iar declaraţia de abţinere se face de îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoştinţă de existenţa cazului de incompatibilitate.
Potrivit Codului de procedură penală, judecătorul poate fi incompatibil în mai multe situații. Printre aceste, și dacă a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar şi în altă cauză; dacă este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie prevăzută de lege cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora; dacă a fost expert sau martor, în cauză. Pe de altă parte, judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori casarea hotărârii.