N. D.
Se pare că nu doar întunericul este favorabil furturilor, în opinia unora, ci și ziua, după orele prânzului! Cel puțin atunci au considerat că pot da lovitura trei bărbați din Vâlcea, care nici mai mult nici mai puţin s-au apucat să fure apă cu… cisterna din rețeaua publică a municipiului Ploiești! Potrivit unui comunicat, pe data de 13 iulie, în jurul orei 14:00, polițiștii locali au fost sesizați de către reprezentanți ai societății Apa Nova Ploiești cu privire la faptul că, pe strada Ghighiului, în zona Hipodrom, o autocisternă este conectată la un hidrant, fiind alimentată, în mod ilegal, din rețeaua publică de apă a Ploieștiului. La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică și polițiști locali din structura de Intervenție Rapidă care, în urma verificării zonei, au depistat un autocamion ce transporta o benă metalică dotată cu sisteme de racordare la rețeaua de apă, în cabina autovehiculului fiind trei bărbați, angajați ai unei societăți comerciale din județul Vâlcea. Cele trei persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 1000 de lei fiecare, pentru ”colectarea în cisterne particulare a apei potabile de la sursele publice”, cazul fiind preluat de către polițiști din cadrul Secției nr. 4 Ploiești, pentru continuarea cercetărilor.