Columbofilii prahoveni au o săptămână plină, participând atât la Izium Naţional, supranumit „Barcelona Sudului” (Bercelona fiind cel mai cunoscut concurs internaţional din Europa), dar şi la două concursuri judeţene.
Izium Naţional a ajuns la cea de-a IV-a ediţie, având cel mai mare număr de concurenţi, desfăşurându-se în acelaşi timp cu Berlin şi Bîrzai, competiţii similare, dar organizate pentru alte zone din ţară. Crescătorii de porumbei din zona de sud a României concurează la Izium, Prahova fiind al doilea judeţ ca număr de concurenţi din întrecere, cu 258 de crescători înscrişi, după Olt (287), participând cu 1487 de porumbei. În total, au fost îmbarcaţi 15.345 de porumbei, de la 1839 de crescători.
În Prahova, centrul şi punctul de colectare sunt amenajate la Plopeni.
Îmbarcarea a avut loc pe 27 iulie, iar astăzi este programată lansarea, porumbeii având de străbătut aproape 1000 de kilometri, trecând prin România, Moldova şi Ucraina.
Cele două competiţii judeţene sunt Novopetrivka (Ucraina) şi Rodolivos (Grecia), cu lansarea mâine, având la start peste 200 de crescători de porumbei din Prahova, fiind concursuri de fond.