Pe cocheta bază „Arenele Traian” din Râmnicu-Vâlcea, la capătul unui weekend cu meciuri intense, AEK Oradea a cucerit trofeul suprem din minifotbalul românesc după o finală tensionată, desfășurată chiar împotriva prahovenilor de la Chedra Tax, campioana județului nostru la mini-fotbal având la rândul ei un turneu ”la superlativ”. Dragan Paulevici a deschis scorul cu un șut superb sub transversala porții apărate de Narcis Nedelcu, în prelungirile primei reprize (1-0), iar cu șapte minute înainte de final Andrei Ferik a marcat cu un șut cu boltă de la distanță care l-a surprins pe portarul ploieștean ieșit pe atac , pentru 2-0, partea secundă fiind dominată copios și… ”curajos” de către Chedra, care a atacat cu tot efectivul, inclusiv cu portarul (Butufei a intrat la un moment dat în poartă!, pentru a forța ofensiva). Din păcate, cei de la Oradea au avut norocul de partea lor, și nu numai, impresia fiind că și arbitrii au avut-o ”ușoară favorită” pe echipa din Vestul țării, Chedra având două eliminări în finală (Minea și Pripu, doar în cazul celui de-al doilea, decizia fiind justificată – a fost vorba despre o eliminare paralelă și la orădeni, în timp ce Minea a primit foarte ușor două galbene).
Chiar și așa, locul 2 la Campionatul Final de Minifotbal organizat de Federaţia Română de Minifotbal a României, după un parcurs excelent, este o realizare importantă pentru fotbaliștii prahoveni, care au reușit să treacă de echipe experimentate și mult mai bine cotate!
În grupă, ploieștenii au trecut de Glissando Timișoara 3-3(6-5 după lovituri de departajare), de Borusia Hermannstadt cu 2-1 și de Arsenal Inel Constanța cu 4-3.
Apoi, Boromir Râmnicu Vâlcea – echipa gazdă a turneului a fost învinsă din sferturi, 2-0, iar FC Buzău în semifinale, după cel mai frumos meci al turneului – scor 3-2 pentru ”ai noștri”.
Federația de Minifotbal din România a acordat și premii individuale, la acest turneu, unul care a adus la start nume importante ale fotbalului de la noi, cândva: astfel, cel mai bun portar a fost desemnat Sebastian Huțan (Luciano Arad – fostul internațional de tineret, goalkeeper al echipei UTA Arad, cel mai tehnic jucător Florin Cazan (FC Buzău), iar MVP-ul finalei a fost ales Andrei Ferik (AEK Oradea).
Podiumul Campionatului Național a fost completat de Golden Boys Bacău, care a trecut în finala mică de FC Buzău, scor 2-1.
MFC s-a oprit în grupe
Județul nostru a avut și a doua echipă prezentă la turneul de 16 echipe, care a reunit tot ce are mai bun la ora actuală minifotbalul de la noi. Astfel, MFC Ploiești a participat pentru prima dată în istoria echipei la Turneul Național de la Ramnicu Vâlcea.
Galben-negrii, conduși de pe margine de Gabriel Georgescu, au debutat împotriva celor de la Nova Vita Tg Mureș, echipa câștigătoare a Super-Cupei de la Oradea și câștigătoare a Turneului Național în 2019, într-un meci în care mureșenii au învins cu 2-1 (gol Năstase Gabriel, chiar la ultima faza a meciului, pentru ploieșteni).
În al doilea meci al Grupei A, MFC Ploiești a întâlnit AC Luciano Arad, scor 2-0 pentru arădeni, iar în ultimul meci al grupei, MFC Ploiești a fost învinsă și de FC Buzău (scor 3-2, goluri Vasile Cristian și Dănuț Iancu ).