Un accident rutier în care a fost implicată o mașină a Poliției Locale Albești a avut loc sâmbătă seara pe DC 68, în zona localității Vadul Părului.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție (IJJ) Prahova, „autospeciala a intrat în coliziune cu un alt autoturism, ambii polițiști locali care se aflau în aceasta acuzând dureri și fiind asistați medical la fața locului”.
După primul ajutor acordat, cei doi oameni ai legii au fost transportați la spital.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.