Florin Tănăsescu
– Bre, pe vremea mata, când şi ce se fura ?
– Noaptea, dar cu sfială. Mireasa din bătătură şi caii pe fulgerătură!
– Astăzi, ştii cum se ciordeşte? Cum vorbeşti şi scrii româneşte!
Noaptea, pe la Întorsură. Întorsura din ’89, nu a Buzăului. A fost începutul vremii când marea fulgerătură a orbit şi caii şi oamenii. Atunci s-au amestecat ziua cu noaptea, stânga cu dreapta. Cerul s-a făcut catran, soarele abţibild s-a lipit de tavan.
Doar măgarii… Ei au ciulit din urechi şi-au mirosit că după Întorsură urmează satul fără câini. Că-i rost de furat…
Mireasa din bătătură şi caii pe fulgerătură? Noaptea, nu?
Aiurea! Ziua! Ziua pe la Orbitură! Ziua, în amiaza mare, fără jenă. Cu neruşinare!
Pe vremea mata se fura cu sfială… Cu frică de Dumnezeu. Mă întrebi dacă mai există ceva sfânt în unii dintre noi? Nu ştiu.
Eşti nedumerit? Te întrebi dacă mai e ceva neciuntit? Poate că sufletul neamului ăsta încă supravieţuieşte.
Pe vremea mea…
Pe vremea mata se fura noaptea. Să nu uiţi asta!
A mai rămas ceva?
Umbra! Umbra a ceea ce a fost o ţară în care mireasa şi caii…
Ce zi e azi?
O zi ca oricare alta. Ca aia de ieri, ca aia de mâine…
Caii ce fac?
Tac!
Măgarii?
Ei, şi mata! Fură sufletul neamului ăsta.
Cât o mai exista!
