Constantin Ilie
Am primit la redacţie un interesant studiu documentar privind deschiderea la Ploieşti , acum 90 de ani, a unui Muzeu de Arte Frumoase, semnat de inginerul constructor Constantin Ilie (în foto), cel care s-a aplecat cu statornicie asupra unor interesante pagini de istorie locală, mai ales legate de personalitatea şi activitatea arhitectului Toma T.Socolescu, pe care de altfel şi l-a ales drept model în viaţă. În numărul de astăzi al ziarului – ultima parte a acestui studiu documentar.
***
3. Reabilitarea profesorului-arhitect Toma T. Socolescu
După anul 2010, urmare cererii înregistrate la Primăria Ploieștilor cu nr. 013119/16 06 2009, în Ploiești am fost promotorul unor acțiuni colective și individuale de readucere în actualitate a marelui ploieștean, cu rezultate foarte bune. Cele patru busturi amplasate în spațiul public, cetățenia de onoare acordată în Ploiești și Păulești, multe scrieri în lucrări tipărite, două instituții, o piață, o stradă și o sală de clasă care îi poartă numele, plăcile așezate pe monumentele de arhitectură ploieștene, publicarea scrierilor sale din anii de traume, inclusiv monografia pentru profesorul Ion Mincu ca ultimă dorință, publicată prin Editura Academiei Română, dar și omagii cu flori în fiecare an la comemorări- toate acestea sunt repere fundamentale și mărturii spre neuitare, întâmplate în anii 2009-2020.
Cu regret pot spune că acțiunea nu este finalizată și la Muzeu de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”. În paralel cu realizările menționate mai sus, între anii 2013-2020 am sesizat conducere actuală a muzeului și Consiliul Județului Prahova despre erorile pe care le-am constat în expunerea de motive, în pliantul de informare tipărit în 2005 și în prezentarea on-line a muzeului.
După un „ping -pong” al scrisorilor, cu sau fără răspuns, erorile au rămas necorectate. Trei dintre cei cinci semnatari ai expunerii de motive, pe baza cărora a fost emisă HCJ/188/23 dec. 2005, au recunoscut în scris sau direct erorile de documentare, dar nu au mai avut puterea să le îndrepte.
Poate erorile ar fi fost corectate dacă s-ar fi organizat în anul 2015 o sărbătorire aniversară pentru cei 95 de ani de la apariția Așezământului Cultural „Nicolae Iorga, așa cum am propus prin Societatea Culturală ”Ploiești – Mileniul III”, cu scrisoarea nr 13/11. 07. 2014, adresată Primăriei, Bibliotecii și Muzeului de Artă, rămasă fără răspuns. Totuși , spre sfârșitul anului 2014, Muzeul de Artă a acceptat una din propunerile mele, scoțând din tezaur bustul intitulat „Studiu portret”, operă a sculptorului Alexandru Călinescu, pe care l-a amplasat definitiv în holul muzeului, recunoscând astfel parte din meritele lui Toma T. Socolescu în făurirea Muzeului de Arte Frumoase.
Consider că a sosit timpul ca, după 90 ani de existență a Muzeului de Artă sub diversele lui denumiri în spațiul public, decidenții să găsească soluțiile legale pentru corectarea urgentă a erorilor din Expunerea de motive care au fundamentat HCJ/188/23 dec. 2005, iar actualul Muzeu Județean de Artă Prahova ”Ion Ionescu- Quintus să pună de acord informațiile din toate publicațiile tipărite și on-line, cu documentele din arhive și scrierile oneste actuale (8).
Concluzionând, se poate spune că Muzeul de Arte Frumoase din Ploiești a fost înființat în anii 1920-1921, a devenit funcțional la dispoziția publicului în anul 1931, a fost legalizat în anul 1933, apoi dezvoltat și inaugurat în anul 1939 la Casa Răiciulescu din Piața Cuza. Artizanul și ctitorul tuturor acestor evenimente a fost profesorul– arhitect Toma T. Socolescu- președinte al ”Așezământul Cultural „Nicolae Iorga ”, nu Ion Ionescu Quintus cum este scris în finalul pliantului de prezentare a actualului Muzeu Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus.
Propun Consiliului Județean Prahova să înființeze un colectiv neutru de istorici și muzeologi care, în perioada lunilor iunie-octombrie 2021, să studieze documentele de arhivă și scrierile oneste și printr-o lucrare tipărită să consemneze meritele celor doi prieteni, Socolescu și Quintus, în istoria Muzeului de Arte Frumoase din Ploiești.
……………………………………………………………………………………………………
8. MAREA CARTE A PLOIEȘTILOR ,VOL III, Ploiești, 2019, Editura „ Ploiești Mileniul III”, Muzeul de Arte Frumoase, pp 748-751, autor profesor doctor Polin Zorilă.