Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, la Bruxelles, la Summitul Alianţei Nord-Atlantice, în cadrul căruia va susţine procesul de adaptare a NATO la actualul context de securitate, astfel încât organizaţia să devină mai puternică politic şi militar. Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis AGERPRES, în cadrul reuniunii la nivel înalt, organizată la Cartierul General al NATO din Bruxelles, liderii aliaţi vor decide asupra liniilor prioritare pe care se va fundamenta consolidarea rolului politic şi militar al Alianţei, precum şi de actor cu proiecţie la nivel global, ca rezultat al procesului de reflecţie strategică NATO 2030.
În acest context, pe agenda summitului se află şi decizia de declanşare a negocierilor privind un nou Concept Strategic al Alianţei, în contextul schimbărilor fundamentale ale mediului internaţional de securitate faţă de momentul adoptării, în 2010, a celui actual. Reuniunea va prilejui, totodată, reafirmarea valorii esenţiale a relaţiei transatlantice pentru securitatea euroatlantică, inclusiv în contextul primei participări a preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la un summit NATO. În cadrul dezbaterilor, se vor mai aborda teme actuale precum provocările de securitate din spaţiul euroatlantic, terorismul, ameninţările cibernetice şi cele generate de tehnologiile disruptive şi se vor stabili acţiunile pe care NATO trebuie să le întreprindă în continuare pentru a gestiona provocările şi ameninţările de acest tip la adresa securităţii euroatlantice. În cadrul summitului, arată sursa citată, preşedintele Iohannis va reafirma importanţa organizaţiei pentru securitatea euroatlantică şi ordinea internaţională bazată pe norme. Totodată, şeful statului „va pleda pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic aliat, în special în regiunea Mării Negre, evidenţiind rolul activ al ţării noastre de pilon de stabilitate şi furnizor de securitate”. Iohannis va susţine întărirea pe mai departe a relaţiei transatlantice, precum şi decizia de elaborare a unui nou Concept Strategic. El va reafirma angajamentul României de a contribui la efortul comun al NATO, atât în plan operaţional, cât şi în plan conceptual şi financiar, prin asigurarea, în continuare, a pragului minim de 2% din PIB pentru Apărare, mai precizează Administraţia Prezidenţială. Şeful statului va evidenţia şi „contribuţia concretă, strategică a României la eforturile aliate de consolidare a rezilienţei, inclusiv prin înfiinţarea recentă, la Bucureşti, a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă”. Klaus Iohannis va mai reafirma susţinerea ţării noastre pentru cooperarea cu partenerii, în special cu Uniunea Europeană, evidenţiind componentele pe care este fundamentat parteneriatul strategic dintre cele două organizaţii, precum şi complementaritatea dintre NATO şi UE. În egală măsură, preşedintele se va referi la importanţa aprofundării cooperării NATO cu partenerii săi, cu precădere cei din Vecinătatea Estică.