Sfânta Fevronia a fost fiica unui senator roman. S-a călugarit de tânără într-o mănăstire din cetatea Nisibi. Sfânta Fevronia este obligată de Silenius, un persecutor al creştinilor, să lepede credinţa în Hristos şi să accepte căsătoria cu el. Fevronia refuză să împlinească cerinţa lui Silenius şi, astfel, este supusă la multe chinuri: a fost biciuită, i s-au spart dinţii, i s-au tăiat sânii, mâinile şi picioarele, iar în cele din urma i s-a tăiat capul. Din viaţa sa aflăm că , după trecerea ei la cele veşnice, Sfânta Muceniţă Fevronia se arăta în ziua prăznuirii sale, în mijlocul surorilor din mănăstire. Stătea timp de trei ceasuri în văzul tuturor, apoi se făcea nevăzută. Însă, nimeni nu se putea atinge de ea atunci când se arăta în chip minunat maicilor.
După moartea Sfintei Fevronia, diavolul a intrat în Silenius. Din cauza prezenţei demonului în el, Silenius s-a izbit cu capul de un stâlp de marmură şi a murit.